O nouă zi, o nouă ședință operativă la Primăria Sectorului 5. Dacă ieri, în cadrul ședinței aferente, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a trasat sarcini pentru subalternii săi, mai exact pentru city-manager și pentru cei doi viceprimari, îndemnându-i pe toți lucrătorii din primărie să dea dovadă de proactivitate, subiectul arzător al zilei de astăzi a avut ca temă principală Economat SRL Sector 5, una din găurile negre ale primăriei de sector, condusă, până nu de mult, de Florea Daniel. Odată cu schimbarea conducerii administrative, noul primar face demersuri pentru a curăța societatea de obiceiurile care duc la pierderi masive, suportate din banii contribuabilor.
Conducere „militară” la Economat Sector 5 și audit extern
„Întrebarea mea e dacă știți unde ați venit și pe ce locuri stați?”, a început în forță ședința Piedone, adresându-se reprezentanților Economat SRL. „Societatea nu este a dumneavoastră, ci a Consiliului Local Sector 5”, a mai spus Piedone. „Stați pe scaunele consilierilor, cei care v-au alimentat capitalul social”, a completat primarul.
„Ulterior, societatea dumneavoastră (n.r. Economat SRL) a evoluat, a investit, cu banii consiliului local și nu proveniți din vânzarea zahărului, mălaiului și uleiului”, s-a mai zis în ședința operativă.
Încă de la preluarea mandatului de primar, Cristian Popescu Piedone s-a implicat în mod direct în evoluția care s-a dovedit a fi deficitată a companiei care, în loc să producă venit, iese în pierdere.
„Ați ajuns astăzi, cu sau fără voia dumneavoastră, să fiți cei care apasă bugetul local cel mai puternic. Să ne vină facturi în cascadă de zeci și sute de milioane de lei. Acoperite, neacoperite…”, a mai spus acesta.
„Ați crezut că sunteți unicii și eternii faraoni ai Sectorului 5”
„Nu sunteți rentabili, plecați acasă”, le-a spus, tranșant, edilul reprezentanților Economat prezenți în sala de consiliu, astăzi.
Piedone, în prima ședință operativă a anului: „Bănuțul se va cheltui direct pentru cetățean”
De asemenea, acesta le-a recomandat reprezentaților să se prezinte, mâine, la sediul de la Piața Unirii pentru a se întâlni cu noul director al Economat. În caz contrar, acestora li s-a promis desfacerea contractului de muncă.
„Mâine dimineață vă duceți frumos la birourile de la Unirii, vorbiți cu noul director general, luați dispozițiile de la noul director general. Și ce va considera noul administrator, aia veți face. Cine nu se duce mâine dimineață, desfacerea contractului de muncă, cu sau fără voia dumneavoastră. Mâine la ora 9:00, vin personal la sediul de la Unirii. Cine nu este, nu mai este. Indiferent de nume și prenume.”, a completat Piedone.
Reamintim că în ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Sector 5 a anului trecut, conducerea Economat Sector 5 a fost schimbată, în locul fostului director fiind numit Gabriel Crețu.
„Dacă dumneavoastră încă vă închinați în fața unor zei morți, n-aveți decât să o faceți. Eu vă spun să vă închinați în fața dreptății și a normalității. Dacă ați fost părtași cu trecutul, rămâneți în trecut”, a adăugat primarul, sugerând că unii dintre cei prezenți în sală ar fi încă „agățați” de vechea conducere administrativă.
„Nu vrem să omorâm o societate, vrem să o aducem pe linia de plutire”
Astfel, într-o discuție live cu unul dintre șefii Economat SRL, Piedone a subliniat cheltuielile aproape abuzive ce au avut loc în cadrul societății, existând obiceiul de a se cumpăra stocuri fără a se verifica necesitatea. Ulterior, aceste stocuri impresionante au fost găsite în depozitele Economat SRL, fără să aibă vreo destinație finală. „Trebuie să existe o comandă fermă”, a puctat acesta.
În sprijinul celor spuse de Cristian Popescu Piedone, reprezentatul Consiliului Local al Sectorului 5, Vladimir Naciu a declarat că Economatul este o societate care trebuie să realizeze profituri, fiind finanțată din banii locuitorilor Sectorului 5. Astfel, dacă Economatul nu realizează profit, concluzia ar fi una clară și anume că banii contribuabilor sunt cheltuiți degeaba.
Întreaga ședință operativă ce a avut ca temă evoluția societății Economat poate fi vizionată aici: