O mică înțelegere încheiată de un funcționar al Inspectoratului Teritorial de Muncă București și un administrator a fost „stricată” de procurori. Funcționarul acceptase să închidă ochii la unele abateri, în schimb primind o sumă de cinci cifre. Nu s-a mai bucurat de bani, pentru că a fost prins și arestat.
„La data de 01.11.2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.I.V, funcționar în cadrul ITM București, sub aspectul infracţiunii de luare de mită, precum și față de inculpații O.P.P. și P.G. sub aspectul infracţiunilor de dare de mită.
La data de 01.11.2019 inculpatul B.I.V., funcționar în cadrul ITM București, a primit suma de 10.000 lei de la inculpatul O.P.P., administrator al unei societăți comerciale din București, sumă care fusese promisă anterior de inculpatul P.G., pentru a nu constata și sancționa 11 fapte contravenționale de a folosi în procesul muncii persoane care nu aveau încheiat și înregistrat un contract individual de muncă.
În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă a inculpaților la data 02.11.2019, propunere admisă de Tribunalul București care a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov”, a comunicat Direcția Generală Anticorupție.