Poliția Locală București are un nou șef, în persoana lui Eduard Valentin Stroe, fost jandarm împuternicit chiar la comanda IJJ Timișoara.
În jurul noului șef al polițiștilor locali din Capitală au existat în trecut acuzații, inclusiv una de agresiune, din partea unui sublatern, însă edilul Nicușor Dan, în pixul căruia a stat numirea, și-a exprimat încrederea că acesta este omul potrivit la locul potrivit.
Pe 28 septembrie, primarul general al Capitalei l-a demis pe şeful Poliţiei Locale din Bucureşti, Daniel Răşică, care fusese numit la conducere în mandatul Gabrielei Firea. La acel moment, motivul demiterii era modul defectuos în care Poliția Locală gestionase defrişările şi incendierile din zona retrocedată a Parcului IOR.
Ieri, același primar al Capitalei anunța că Eduard Valentin Stroe este noul director general al Poliţiei Locale Bucureşti, pe care l-a considerat „persoana cea mai potrivită”.
„Până în momentul acesta, Poliţia Locală, în zona sa de ordine publică, nu a funcţionat. După această schimbare la vârful poliţiei locale o să propun Consiliului General o modificare de organigramă, în care să sporim numărul de poliţişti locali care sunt în secţiunea de ordine publică. (…)
O să îi vedeţi pe stradă şi o să aibă fiecare zona lui. Asta înseamnă Poliţie Locală – fiecare să fie responsabil de o zonă, să semnaleze tot ce se întâmplă acolo. (…)
Direcţia Control din Poliţia Locală are mai multe probleme. Şi pe zona de mediu – Parcul IOR – şi pe zona de construcţii, şi pe zona de activităţi comerciale, şi pe zona de taximetrie. (…)
În momentul de faţă, dacă vă duceţi în Gara de Nord şi veţi vedea taximetria nelegală, asta ne spune că nu funcţionează activitatea de control”, a declarat ieri Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
Între timp, și site-ul Poliției Locale București a fost actualizat rapid, iar ca director general apare Eduard Valentin Stroe. În trecut – primăvara anului 2022, acesta fusese acuzat că, în calitate de șef al Grupării Mobile de Jandarmi din Timișoara, și-ar fi bătut un subaltern. Potrivit Spot Media, procurorii militari au deschis atunci dosar penal, în urma plângerii depusă de un subofițer din unitatea de intervenție a Jandarmeriei, dosar penal care a fost ulterior clasat de procurorii militari din Timișoara.
La ceva timp, colonelul Stroe a fost numit adjunct al șefului Jandarmeriei Capitalei, apoi a fost trecut în rezervă. Însă deja în august 2023, Stroe completa o declarație de avere, la 30 de zile de la numire, ca „expert” la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Cu această ocazie, la „venituri” pe anul 2022 completa suma totală de 18.200 lei – de la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București – și 104.909 lei – de la UM 0805 Timișoara – adică Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod”.
Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic este un serviciu din subordinea Primăriei Capitalei, finanţat inclusiv din subvenţii acordate din bugetul local al municipiului Bucureşti şi „are ca obiect de activitate reducerea riscului seismic al construcţiilor existente în Municipiul Bucureşti, în contextul atenuării efectelor unui potenţial cutremur şi acţionează pentru realizarea măsurilor de intervenţie la construcţiile care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la cutremure”. De aici și nevoia de experți, fie ei oameni care au lucrat doar în Jandarmerie.