Cătălin Drulă (PressAlert)

Măsurile care se presupune că ar trebui să acopere gaura din buget, anunțate de coaliția de guvernare, sunt criticate de președintele USR, Cătălin Drulă, care avertizează că PSD și PNL urmăresc doar „să-și hrănească în continuare clientela de partid”.

Într-un comunicat de presă, USR arată că este vorba de fapt despre un guvern „Ciolacu-Ciucă”, care prin unele măsuri luate în discuție „sabotează ONG-urile”, Cătălin Drulă solicitând astfel „să renunțe la măsurile care, sub pretextul creșterii veniturile bugetare, lovesc în finanțarea organizațiilor nonguvernamentale”.

Ca să acopere găurile din bugetul de stat provocate de incompetența și lăcomia PSD-PNL, guvernul girat de președintele Iohannis și-a pus în minte să distrugă finanțarea organizațiilor nonguvernamentale.

Nu contează pentru PSD și PNL că este vorba de sute de ONG-uri care se ocupă de mii de cauze sociale, de la construit spitale și derulat programe în școli la asigurarea de servicii copiilor și persoanelor vulnerabile sau cu dizabilități. Nu contează nici că efectul financiar pentru bugetul de stat ar fi infim raportat la gaura din bugetul mincinos pe care l-au prezentat la începutul anului.

Tot ce au în minte PSD și PNL este să-și hrănească în continuare clientela de partid”, avertizează Drulă.

Totodată, în comunicatul de presă, formațiunea arată că „susține demersul a peste 500 de organizații nonguvernamentale care au adresat o scrisoare deschisă Guvernului Ciolacu cerând să nu fie anulate mecanismele actuale de sponsorizare a ONG-urilor”.

Nu este prima dată când PSD și PNL încearcă să pună piedici ONG-urilor. Fie că au vrut să le elimine dreptul de a apăra interesul public în instanță în fața rechinilor imobiliari, fie că au urmărit restricționarea dreptului de a înființa asociații și îngroparea ONG-urilor în birocrație suplimentară și inutilă.

USR s-a opus constant oricărui demers care ar îngreuna sau chiar bloca activitatea asociațiilor și fundațiilor și a depus proiecte pentru simplificarea și debirocratizarea sectorului non-profit”, se mai precizează în comunicat.

Articolul precedentPrimarul din Urziceni, dat afară din PNL; decizia are legătură cu cazul femeii care a născut pe trotuar, în faţa Spitalului Urziceni
Articolul următorEXCLUSIV: Primarul PNL al Municipiului Deva, Florin Oancea, „comenzi” asupra adversarilor politici? Captura de ecran buclucașă: „Baga-i… DE contracte cu primari PSD pe ISO (…) Se mers cu nevasta in cluburi obscure (…) Da-o asa, cu manta sa nu te piata acuza (…)”