Festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca va începe astăzi și se va desfășura pe durata a patru zile și patru nopți.
Data la care se va încheia evenimentul va fi duminică, 7 august.
Alături de informațiile oferite de organizatori, reprezentanții Poliției Române au ținut să precizeze că, și în acest an, se pune accent pe siguranță.
Poliția Română, prezentă la festivalul UNTOLD: ”Siguranța voastră este prioritatea noastră”
”Salutare, oameni de la UNTOLD! Azi începe programul de voie bună, desfășurat pe meleagurile din Cluj-Napoca. Am ajuns printre primii, în echipă completă, cu celelalte structuri ale MAI. Siguranța voastră este prioritatea noastră, iar distracția voastră este prioritatea celor care au organizat festivalul! Zile senine!”, au transmis polițiștii, într-un comunicat publicat astăzi, 4 august, pe contul de Facebook.
Gruparea mobilă de jandarmi a municpiului Cluj Napoca: ”Jandarmii vor fi la datorie zi și noapte”
Tritean Marius-Claudiu, Directorul Cencelariei Prefectului și purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului județului Cluj, a precizat că festivalul va avea loc în zona Parcului Central Simion Bărnuțiu.
În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi prezente, cu efective sporite, pentru a asigura și a menține un climat de siguranță.
Gruparea Mobilă de Jandarmi a municpiului Cluj Napoca a adăugat că, pentru a se asigura că toți participanții la festival se vor bucura în siguranță de aceste zile, mai multe efective din cadrul grupării de jandarmi de la Cluj și din cadrul celorlalte structui MAI, vor fi la datorie zi și noapte.
”Este important de menționat și sprijinul colegilor noștri din cadrul MAI care vor fi, de asemenea, prezenți la Cluj, special pentru acest eveniment. Trebuie să ne asigurăm, împreună, că toți participanții au parte de zile fără incidente”, a declarat colonelul Octavian Chira, din cadrul grupării Mobile de Jandarmi.