Năsui recunoaște: coaliția de la guvernare nu s-a pus încă de acord în privința desființării pensiilor speciale

Ministrul s-a declarat înfrânt și a spus că, de unul singur, USR PLUS nu poate desființa pensiile speciale

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a recunoscut că în coaliţia de guvernare există păreri împărțite în ceea ce privește desființarea pensiilor speciale, astfel că nu s-ar fi ajuns încă la un consens, la nivel de coaliție. „Discuţia e începută”, a spus Năsui, adăugând că ar exista „o coaliţie la guvernare şi e o coaliţie care nu are consens pe subiectul pensiilor speciale”

Claudiu Năsui amintește, totuși, și de un succes al coaliției, pentru echilibrarea situației: „Am reuşit să desfiinţăm pensiile speciale ale parlamentarilor. A fost maximul ce se putea face…”

În ciuda micii victorii, Claudiu Năsui a remarcat, de asemenea, că pensiile speciale eliminate reprezintă sub 3%, ceea ce e „infim, dar ca să elimini pensiile speciale ai nevoie de majoritate 50%+1”, a mai spus acesta, adăugând că, în momentul de față, nu ar exista în Parlament o majoritate de 50%+1. „Eu sper că da (va fi în viitor). Haideţi să fie presiune mare, că noi ne dorim asta! Noi (USR PLUS) am avut primul proiect de desfiinţare a pensiilor speciale. Toate, nu doar unele. Că ăsta e argumentul că de ce doar la unii. Hai la toţi! (…) E o chestiune şi de justeţe, etică, morală, că toţi cotizăm la fel, dar unii primesc mai mult. Să fie presiune mare pe desfiinţare”, a declarat Claudiu Năsui, la B1 TV, citat de Epoch-Times.ro.

Claudiu Năsui a recunoscut, de asemenea, că lupta împotriva pensiilor speciale nu poate fi câștigată, în condițiile în care USR PLUS pare a fi singurul „soldat” de pe front. „Uitaţi-vă şi la votul pe pensiile parlamentarilor, cine cum a votat, să vedeţi cât de greu se găseşte consensul. (…) Parlamentul e un for de discuţii şi negociere. Trebuie cu cei 15% pe care-i avem să mobilizăm 51% din voturi”, a precizat Claudiu Năsui.

Citește și: Anca Dragu face notă discordantă și susține că metoda stimulentelor pentru vaccinare rămâne cea mai eficientă

Articolul precedentStelian Ion, după reproșurile președintelui referitoare la SIIJ: „Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiției”
Articolul următorRomașcanu vrea, în continuare, „sex” pe cărțile de identitate
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.