foto: PresaSm

Mamele minore din țara noastră nu au acces la educație și sănătate și nu sunt pregătite emoțional și fizic, precizează reprezentanții organizației Salvați Copiii, potrivit news.ro.

În urmă cu doi ani, peste 700 de adolescente din Iași au devenit mame, iar situația se agravează de la an la an.

Reprezentanții organizației Salvați Copiii au anunțat că vor derula programul Sănătatea mamei și a copilului în mai multe zone rurale din Iași.

Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România. Ministerul Sănătății trebuie să vină cu strategii viabile de sănătate publică

Președintele executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a declarat că fenomenul mamelor minore de la noi din țară este „cronicizat.”

„(…)Dar aici nu e vorba despre statistică, ci despre copile care de multe ori au acces îngreunat la educaţie şi la servicii medicale şi care devin mame fără a fi pregătite fizic, emoţional şi social. Salvaţi Copiii România lucrează direct în comunităţile vulnerabile, mergem acolo cu medici, voluntari şi asigurăm monitorizarea medicală pentru fetele şi femeile vulnerabile”, a declarat Gabriela Alexandrescu.

Dintre cele aproape 200 de mii de nașteri înregistrate în 2020 în România, 731 provin de la fete sub 15 ani şi 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani.

Județul Mureș se află pe primul loc în ceea ce privește numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Brașov și Iași. Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil.

În Uniunea Europeană, 30% dintre mamele minore, sub 18 ani, provin din România, respectiv 8.276 din 29.505, la nivelul întregului bloc comunitar european.

Totodată, Salvați Copiii România a lucrat cu peste 74 de mii de mame, gravide și copii din 64 de comunități rurale defavorizate din 16 județe din țară.

Citește și articolul: România are peste 16000 de mame minore și multe comentarii împotriva educației sexuale. Asistența lor medicală, acoperită masiv din sponsorizări

Articolul precedentClotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, a cerut să se ridice gunoiul „mai rar”. Edilul se laudă cu puncte de colectare subterane, dar a fost amendată de Poliția Locală
Articolul următorRomânca ucisă de rechini își cumpărase două sejururi la un hotel de 5 stele, destinat exclusiv adulților
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.