Sursa foto: Pixabay

O femeie din Cluj a postat pe grupul de Facebook Protecția animalelor Cluj un mesaj prin care își exprima îngrijorarea cu privire la asiaticii din cartier, informează Adevărul.

Aceasta a declarat că asiaticii din zona Baciu sunt un adevărat pericol pentru animalele de companie.

 „Atenţie pe zona Baciu, ţineţi-va animalele în casă! Azi dimineaţă, în zona Panemar, tatăl meu a văzut un asiatic ce avea agăţat de rucsac un pisic mort, era cu mai multe culori, atârnat de picioarele din spate. Încă mai curgea sânge din el şi mergea înspre Baciu. Era în coloana, a strigat din maşină la el, iar asiaticul râdea şi îi făcea semne că e pentru mâncat”, a scris femeia.

A fost sesizată poliția, iar oamenii legii urmează să verifice dacă bărbatul este vinovat pentru uciderea animalului

De asemena, aceasta a precizat că poliția a fost sesizată și speră ca asiaticul să fie identificat. Mai mult, femeia i-a îndemnat pe clujeni să aibă grijă de animalele de companie pentru a evita astfel de incidente.

„Din păcate cred că mulţi amărâţi ai străzii pică victimele lor şi cu siguranţă vor prinde tot ce pot, deci şi cei lăsaţi la plimbare afară nesupravegheaţi sunt în pericol. Partea şi mai proastă e că oamenii de pe stradă se uitau miraţi la el, dar nimeni nu a făcut nimic”, a conchis femeia.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de mai mulți membri ai grupului, precizând că pe strada Calea Baciului, din Cluj-Napoca, un bărbat ar fi agățat de rucsac o pisică decedată.

„În baza sesizării, poliţiştii au demarat o anchetă, în vederea stabilirii tuturor aspectelor reclamate, identificării persoanei în cauză, urmând ca odată cu clarificarea tuturor circumstanţelor să fie dispuse măsurile legale”, au anunțat polițiștii.

Reamintim că în urmă cu doi ani, un bărbat din Gilău, județul Cluj, a reclamat că angajații vietnamezi de la o fermă din comună i-ar fi furat câinele și l-ar fi mâncat.

De asemenea, faptele de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Citește și articolul: Pedepsele pentru cruzimea împotriva animalelor vor fi dublate sau triplate

Articolul precedentA început ultima etapă din Recensământul Populației
Articolul următorTragedie la festivalul SAGA din București
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.