Guvernul României are intenția de a păsui companiile Romgaz şi Nuclearelectrica de la repartizarea a 90% din profiturile pe 2020, aşa cum s-a întâmplat în cazul Secretariatului General, legat de Transgaz şi Transelectrica. Decizia a fost luată în acest sens întrucât, potrivit estimărilor Guvernului, cele două companii au, în acest moment, mare nevoie de investiţii care să se deruleze în perioada următoare, informează Mediafax.
Guvernul, iertător de data aceasta
„După o discuţie cu premierul şi ministrul finanţelor, am convenit să acordăm o derogare acestor două companii (Romgaz şi Nuclearelectrica – n.red)”, a spsus Virgil Popescu, într-un interviu acordat Bloomberg.
În acest moment, Romgaz se află în discuţii cu Exxon, cu scopul de a cumpăra participaţia companiei americane într-un proiect de gaze offshore din Marea Neagră. Producătorul de energie nucleară din România trebuie să modernizeze un reactor şi să construiască alte două noi, care să se alinieze cerințelor momentului.
În plus, ministrul a mai spus că are intenția de a renunța la legea potrivit căreia se permite înghețarea companiilor de stat până în luna august a anului 2022. Acest lucru este cauzat de blocarea unui proiect de lege în Parlament. „Voinţa politică este şi ne vom îndeplini promisiunile, dar procedura parlamentară trebuie respectată”, a mai spus ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Cosette Chichirău nu intră în cursa pentru șefia filialei ieșene