Captură video Youtube/Digi24
Captură video Youtube/Digi24

Într-o conferinţă de presă care a avut loc la Ploieşti, ministrul Apărării Naţionale a vorbit despre industria de apărare românească.

Conform declarațiilor, Vasile Dîncu a precizat că aceasta ar avea ”două viteze”: cea a unor firme care lucrează la standarde NATO şi cea a altora, în care nu s-a investit nimic de trei decenii.

Unele salarii din industria apărării  nu sunt la nivelul normal al supravieţuirii

Am văzut şi eu o schemă de salarii din unele întreprinderi din industria noastră de apărare care nu sunt la nivelul normal al supravieţuirii unor oameni care sunt în sistemul de angajaţi, dar pe de altă parte sunt o serie din aceste întreprinderi, nu au fost retehnologizate timp de 30 de ani, nu au producţie”, spune Dîncu.

Ministrul a venit cu explicații în legătură cu ceea ce produce România, la nivel NATO. Acesta a ținut să explice că există producții în domeniul sistemelor de comunicaţii.

Industria de apărare la noi, are două viteze: în primul rând avem firme foarte performante care au început să lucreze alături de firme din Statele Unite, din Israel, din alte zone, din Italia, de exemplu. Producem în multe locuri din România, de la transportoare Pirahna la ceea ce se produce la Aerostar Bacău, de exemplu, o întreprindere care a fost reconstruită după 1990”, a explicat ministrul Apărării Naţionale.

Vasile Dîncu: ”Şi noi avem o parte din industria de apărare care nu a reuşit să se adapteze şi aici există un cerc vicios”

De asemenea, ministrul a precizat că văzut o schemă de salarii din unele întreprinderi din industria de apărare care nu sunt la nivelul normal al supravieţuirii unor oameni care sunt în sistemul de angajaţi.

În același timp, există o serie din aceste întreprinderi care nu au fost retehnologizate timp de 30 de ani. Prin urmare, producția este absentă.

Ministrul Apărării Naţionale: ”Din nefericire, în această industrie, cea mai importantă pierdere nu este tehnologia, pentru că import de tehnologie putem să facem, transfer de tehnologie face şi Raytheon, de exemplu, sau alte mari firme care vin”

Toată lumea este interesată însă de forţa de muncă şi noi asta trebuie să recâştigăm în industria noastră de apărare: să recâştigăm specialiştii, să întinerim forţa de muncă din industria noastră de apărare”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, astăzi, 4 mai.

Articolul precedentModificări importante în structura anului școlar
Articolul următorPreședinta Comisiei Europene a cerut interzicerea importurilor de petrol din Rusia
Jurnalist full-time / Pesimist part-time