Doi medici primari din cadrul Spitalul Județean de Urgență Giurgiu sunt inculpați în cadrul unui dosar instrumentat de de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Pe scurt, medicii sunt acuzați de luare de mită și instigare la această infracțiune.
Ancheta în dosar a început de aproape un an, iar în aprilie anul trecut a fost organizat chiar un flagrant, existând informații că unul dintre inculpați, „medic primar obstetrică – ginecologie, a pretins și primit suma de 900 de lei, din care 700 de lei pentru sine și 200 de lei pentru asistentele medicale, de la aparținătorul unei paciente, pentru actele medicale efectuate la o intervenție chirurgicală de cezariană”.
Referitor la acesta, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu spun că „l-a determinat pe aparținătorul pacientei să ofere suma de 300 de lei celuilalt inculpat, care a participat la intervenția chirurgicală în calitate de medic primar de anestezie și terapie intensivă, sumă primită ulterior de acesta”.
„În sarcina primului inculpat s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la infracțiunea de dare de mită, în concurs real, iar în sarcina celui de al doilea inculpat infracțiunea de luare de mită”, mai detaliază anchetatorii.
La momentul flagrantului, pe pagina de Facebook a SJU Giurgiu a fost postat un comunicat din partea conducerii, în cadrul căruia era condamnată „în termenii cei mai duri orice acțiune de condiționare a actului medical într-un serviciu de sănătate publică”.
„Semnalarea conducerii asupra unor astfel de practici are drept consecință notificarea imediată a autorităților competente”, era asigurarea spitalului.