Inculpat pentru nu mai puțin de 6 infracțiuni grave în legătură cu candidatura și campania sa la alegerile prezidențiale de anul trecut, și plasat sub control judiciar, Călin Georgescu a fost prezent sâmbătă la protestul organizat în „cinstea” sa de liderul partidului AUR, George Simon.

S-au făcut băi de mulțime, s-a cântat și s-a lăsat cu lacrimi și îmbrățișări, iar la un moment dat Georgescu a urcat pe scenă, pentru a-și privi susținătorii de la înălțime și pentru a le vorbi.

Concluzia ar fi că, în continuare, Călin Georgescu nu prea are încredere în nimic altceva decât în cei 2 milioane de români care l-au votat și l-au trimis astfel în turul 2, tur care a fost anulat. Inclusiv acum consideră că are forța celor două milioane în spate, din cei peste 18 milioane care aveau drept de vot în noiembrie 2024.

O altă cifră aproximativă ar fi câteva mii – adică numărul celor care s-au strâns, sâmbătă, în Piața Univesității din Capitală pentru a protesta împotriva deciziei Curții Constituționale privind anularea turul doi al alegerilor prezidențiale, iar în jurul orei 14.00 au plecat în marș către Piața Victoriei.

Și, în fața acestui public, Călin Georgescu a glăsuit că se dorește blocarea candidaturii sale la alegeri prezidențiale din luna mai. Candidatură care poate fi depusă oricând, dar care momentan nu s-a materializat.

Nu putem să fim liberi decât dacă suntem uniți. Sistemul a încercat, prin răutate, să ne dezbine, dar asta ne-a unit și mai mult. Ceea ce unește Dumnezeu nu mai poate să dezbine nimeni, nici om, nici sistem (…).

Să mergem pe drumul către libertate. Am promis că nu facem politică și am făcut istorie. (…) Fără corupție, fără securiști. Ciocoii vechi și noi vor să îmi blocheze din nou candidatura. Eu vreau să fiu judecat de voi toți, prin votul vostru liber. E dreptul vostru să decideți pe cine alegeți, nu altcineva. Vot liber. (…)

Nu am ales să candidez pentru mine, sunt aici împreună cu voi, eu nu contez, dar voi contați pentru România. (…) Copiii voștri vor fi mândri de voi, pentru că viitorul este al celor drepți, nu al celor care stau în genunchi în fața puterilor internaționale străine.

Niciodată România nu trebuie să stea în genunchi. Vrem o țară demnă, prosperă, cu oameni demni, o țară care să se aibă bine cu toată lumea, să aibă prieteni peste tot și să împartă valorile care ne-au unit: pace, democrație și libertate”, a fost o parte din discursul înălțător al ex-candidatului la alegerile prezidențiale.

Articolul precedentO platformă de pariuri îl indică pe Nicușor Dan favorit la prezidențiale
Articolul următorPericol în pahare! Gheața contaminată cu bacterii periculoase descoperită la Burger King