Societatea RAJA din Constanța a anunțat că, pentru executarea lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din Stațiunea Cap Aurora (municipiul Mangalia), se va întrerupe furnizarea apei potabile.
Apa va fi sistată miercuri – 06 martie 2024, în intervalul orar 07.00 – 18.00
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Stațiunea Cap Aurora, precum și cei de pe strada Aldea din Stațiunea Jupiter.
Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, a transmis societatea RAJA.
RAJA: ”Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții”
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.