Nikolaev
Nikolaev. Sursa foto: Wikipedia

Trupele ruse au intrat în oraşul-port ucrainean Mikolaiv (Nikolaev) de la Marea Neagră, pentru prima dată de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei. Anunțul a fost făcut de către autorităţile regionale.

Guvernatorul Vitali Kim a declarat, într-o înregistrare video difuzată online, că au loc lupte în mai multe zone din oraş. „Să nu ne pierdem cumpătul”, este mesajul transmis de acesta.

Preşedintele rus Vladimir Putin, care plasase între 150.000 şi 200.000 de soldaţi în jurul Ucrainei în săptămânile precedente, a anunțat „o operaţiune militară” în Ucraina pentru a apăra „republicile” separatiste autoproclamate în estul ţării şi a căror independenţă o recunoscuse în urmă cu trei zile.

La scurt timp după anunțul lui Vladimir Putin, au fost auzite explozii puternice la Kiev dar şi în mai multe oraşe din estul şi sudul Ucrainei. Autorităţile de la Kiev au acuzat „o invazie de mare amploare”.

Trupele ruse îşi continuă avansul către capitala Ucrainei, Kiev, a anunţat vineri armata ucraineană.

”Principalele eforturi ale ocupanţilor se concentrează pe încercuirea Kievului”, a transmis armata ucraineană în raportul de dimineaţă.
Sirenele de alertă aeriană au răsunat de mai multe ori după miezul nopţii de joi spre vineri. Rezidenţilor li s-a transmis să se îndrepte spre adăposturile pentru raiduri aeriene.
Trupele ruse s-au retras de la aeroportul Gostomel, punct strategic important aflat la nord-vest de Kiev, potrivit autorităților ucrainene.
Autorităţile de la Kiev au anunţat că oraşul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, este complet încercuit de forţele inamice. Ele au adăugat că trupele ruse au un ”avantaj tehnic semnificativ”. Ministerul Apărării britanic a indicat însă, vineri dimineaţă, că Mariupol rămâne sub control ucrainean, dar a fost încercuit de forţele ruse, fiind sub un asediu intens.
”Infrastructura civilă a oraşului a fost ţinta unor lovituri ruse intense”, a mai precizat ministerul britanic.

Ucraina a solicitat Germaniei să-i furnizeze noi arme

Articolul precedentUcraina a solicitat Germaniei să-i furnizeze noi arme
Articolul următorSituația adăposturilor de protecție civilă din România. Arafat: „Unele sunt utilizate cu alte scopuri”