Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vine cu informaţii în legătură cu serviciile medicale de care pot beneficia refugiații ucraineni ajunşi pe teritoriul ţării noastre.
Procedura prin care cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot accesa servicii medicale pe teritoriul României, a fost aprobată de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), anunță instituția.
Astfel, pe baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român, cetățenii străini sau apatrizii care provin din Ucraina beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și de serviciile cuprinse în programele naționale curative, la fel ca și persoanele asigurate din România, precizează publicaţia Gândul.ro.
Răspunsul CNAS în legătură cu serbiciile medicale acordate refugiaţilor care au ajuns în România
“Furnizorii de servicii medicale la care se prezintă aceste persoane vor transmite la casa de asigurări de sănătate, prin orice mijloace de comunicare electronice, o copie a documentului pe baza căreia persoana va fi adăugată în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prin atribuirea unui număr unic de identificare încadrat într-o nouă categorie creată special pentru evidența informatizată a acestor persoane, cu codul 426, denumită „Cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care intră în România și nu solicită o formă de protecție, conform legii nr.122/2006 și care nu sunt beneficiari ai Convenției ratificată prin Decretul nr.165/ 1961.””, explică CNAS.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: “Trebuie să asigurăm asistența medicală necesară acestor oameni greu încercați, chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar”
În cadrul caselor de asigurări de sănătate va fi asigurat personalul necesar în program de lucru prelungit (luni-duminică, 08:00 – 20:00) pentru procesarea documentelor transmise de către furnizorii cu care se află în relație contractuală și atribuirea numărului unic de identificare persoanelor mai sus menționate, astfel încât furnizorii să poată acorda serviciile medicale atunci când sunt solicitate de către cetățenii străini sau apatrizii din Ucraina, se mai precizează în comunicat.
“Procesarea pentru atribuirea numărului unic de identificare se va realiza într-un timp foarte scurt, de aceea recomandăm medicilor ca în momentul în care acordă servicii medicale unui refugiat din Ucraina, în primul rând să transmită în format electronic la casa de asigurări de sănătate documentele necesare, astfel încât până la finalul consultației să primească numărul unic de identificare necesar înregistrării în SIUI a serviciului medical acordat,” a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.