Dan Voiculescu, omul din spatele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) sau pe scurt PPU-SL, pare să-și fi adus „dușmanul” în casă, direct din tabăra USR-istă. Și culmea e că deși Voiculescu nu e de azi-de ieri în politica românească, bașca mai are și-o vârstă care ar fi trebuit să-l mai învețe una-alta, se vede treaba că inclusiv experimentatului politician îi mai scapă anumite aspecte. N-ai fi zis că tocmai marele domn Voiculescu să pice în capcane politice, dar iată că se întâmplă!
Paul Vasile Tomotaş și lungul drum către succes, după ce-a bătut pe la mai multe porți
Paul Vasile Tomotaş ocupă, în acest moment, o funcție cheie în partidul lui Voiculescu, și-anume cea de secretar general al PPU-SL. În plus, același Tomotaș deține șefia filialei locale hunedorene (la această informație ne vom întoarce un pic mai încolo). Cum ar veni, hunedoreanul nostru pare să fi încălecat calul din sigla partidului, într-un timp scurt, doar câteva luni. Ce-l recomandă pe Tomotaș? Talentul, desigur. Cam același talent cu care cei de la USR Hunedoara nu s-au putut împăca, individul fiind un pic cam „prea bun” pentru „salvatorii #rezist ai României”.
Și dacă tot vorbim despre „talente”, pe surse, traseistul Tomotaș pare să fi prins curaj prin PPU-SL, astfel că, văzându-se „domnia sa” în funcții mari, face acum valuri în dreapta și-n stânga, în speranța că va reuși să-i tragă preșul de sub picioare lui Dan Voiculescu, fondatorul doctrinei umaniste.
Și-a pierdut Dan Voiculescu atenția distributivă?
Fie că-l placi sau nu pe Dan Voiculescu, n-ai cum să nu-i remarci calitatea care l-a făcut să reziste timp de atâția ani pe scena politicului românesc, fiind bănuit a fi „intrumentistul” multor politicienii mai noi sau mai vechi. Așadar, ce s-a întâmplat, oare, cu atenția distributivă a primului umanist a țării? Și mai mult decât atât, cum de nu observă aviditatea cu care actualul său secretar general își urmărește interesele?
Din istoria lui Tomotaș
Prin 2016, Paul Vasile Tomotaş nu era nici salvator USR și nici umanist PPU-SL. Pe vremea aia, la alegerile locale, se arunca în jocul candidaturilor din partea partidului lui Băsescu, cochetând cu ideea de a deveni primar al localității Simeria din partea PMP. Aproximativ patru ani mai târziu, cum-necum, făcea valuri în USR-ul care se lăuda că nu primește traseiști. Bravo, băieți! Vă țineți de principii, nu glumă!
Din USR pleca cu scandal, după ce reclama că banii partidului ar fi fost împinși în firma privată a unui membru.
Totul ca, prin 2020 să aterizeze la Voiculescu în poartă, unde candida la șefia Consiliului Județean Hunedoara, din partea PPU-SL. Și de-aici, Tomotaș a sărit „pe calul” lui Voiculescu, de pe șaua căruia pesemne că ar cam arunca cu dinamită înspre omul care i-a oferit o a treia șansă în viața politică.