Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), a afirmat că susține orice inițiativa care prin prevederile sale va îmbunătății atât viața femeilor, cât a angajatorilor. De altfel, Gabriela Firea este o militantă declarată pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, încă dinainte de a ajunge să conducă acest portofoliu.
Într-o postare făcută pe contul său de socializare, Gabriela Firea a anunțat faptul că a primit la MFTES mai multe propuneri și speră ca în cel mai scurt timp să le poată transforma în proiecte concrete.
În urma întâlnirii pe care a avut-o cu președintele și vicepreședintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac și Nicoleta Munteanu, au fost puse bazele unei colaborări pe termen lung. „Prioritățile sunt măsuri comune în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, pentru stimularea angajatorilor să ofere mai multe locuri de muncă femeilor și, foarte important, pentru susținerea natalității. Voi anunța în scurt timp proiectele concrete pe care le voi propune la nivelul Guvernului”, a mai scris Gabriela Firea.
De asemenea, ministrul Familiei i-a propus Cristinei Chiriac să se alăture Consiliului Consultativ al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, structură din care deja fac parte academicieni, reprezentați ai societății civile, patronatelor și sindicatelor. Răspunsul pentru această propunere a fost unul afirmativ, iar prezența în acest Consiliu a unui „om cu multă experiență și idei de succes”, așa cum o consideră Gabriela Firea pe președinta CONAF nu poate decât să aducă un plus valoare unei structuri care încearcă să reducă din inechitățile cu care se confruntă femeile în societatea românească.
De altfel, chiar și urmăritoarele Gabrielei Firea trag semnale de alarmă cu privire la multitudinea de probleme cu care se confruntă femeile, dar mai ales angajatele din România.
Potrivit unui raport al Uniunii Europene, femeile din UE sunt plătite în medie cu 14 % mai puțin pe oră decât bărbații. „Exercitarea drepturilor și participarea în condiții de egalitate în societate sunt aspirații legitime ale femeilor, însă acestea nu au fost încă realizate în totalitate. Marii majorități a femeilor li se refuză în continuare recunoașterea statutului profesional, a drepturilor salariale și a dreptului la maternitate fără penalizări sau tratament discriminatoriu. Aceasta este o realitate inechitabilă și inacceptabilă. Legislația privind egalitatea este foarte importantă pentru eliminarea lacunelor și combaterea discriminării și pentru realizarea de noi progrese în promovarea drepturilor femeilor și exercitarea lor în viața de zi cu zi”, se arată în Expunerea de Motive a propunerii de rezoluție a Parlamentului European.
Ministrul Familiei: „Copiii aflaţi în grija statului trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi”