Pandemia ar putea falimenta unul dintre cele mai mari centre de cumpărături din România. Deținut în prezent de familia Adamescu dar construit pe vremea lui Ceaușescu, Unirea Shopping Center ar putea trece la măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor.
Deci vin vremuri grele pentru șeful CA (sâc!). Potrivit raportărilor financiar-contabile, centrul comercial a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 59,1 milioane lei, aproape la fel ca în 2018, atunci când compania a avut afaceri de 60,6 milioane lei. Chletuielile totale au fost însă anul trecut de peste 55 milioane lei comparativ cu 2018, atunci când acestea au avut o valoare de 36,8 milioane lei. Rezultă un profit pe anul trecut de un pic peste 5,3 milioane lei, comparativ cu 2018, atunci când compania a avut un profit de peste 22,2 milioane lei. Deci chiar dacă încă este pe profit afacerea răposatului miliardar Dan Adamescu nu se îndreaptă într-o direcție bună. De altfel și administratorii sunt conștienți de acest lucru și vor adopta măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor.
Angajații, în șomaj
Potrivit companiei, „În curând se va derula un program de răscumpărare a acțiunilor proprii de către UNIREA SHOPPING CENTER SA, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Scopul acestui program este acela de a răscumpăra acțiuni, în vederea reducerii capitalului social al societății prin anularea acțiunilor răscumpărate’’, a anunțat compania. Și asta nu e totul. „Impactul major asupra veniturilor societății datorat măsurilor mai sus menționate, perioada de lock-down în intervalul 16.03.2020- 15.06.2020, răspândirea accelerată a SARS-CoV-2, atât în București cât și pe întreg teritoriul țării, a determinat adoptarea unor măsuri necesare și obligatorii pentru diminuarea efectelor negative. Printre măsurile adoptate menționăm: Reducerea benevolă la jumătate a indemnizație Membrilor Consiliului de Administrație pe perioada aprilie-septembrie 2020 (…) Disponibilizare personal. Adoptarea de măsuri de protecție a clienților, etc.’’, a mai comunicat compania.
Perla coroanei
Dan Adamescu deţinea în timpul vieții mai multe afaceri în România, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era acţionarul principal al hotelurilor Intercontinental din Bucureşti și Rex din Mamaia. Potrivit unui top de specialitate, în 2015 averea i s-ar fi înjumătăţit faţă de anul precedent, ajungând la aproape 200 de milioane de euro, de la 430 de milioane de euro cât era estimată inițial.
Firma Astra Asigurări, cea mai prolifică sursă de venit, care însă i-a adus şi probleme cu legea, este în prezent în faliment. Acum Unirea Shopping Center a rămas cea mai râvnită afacere din imperiul miliardarului decedat, care în 2014 a fost reținut preventiv pentru dare de mită. Deschis în 1976 și extins în 1989, Unirea Shopping Center București a fost cel mai mare magazin din România comunistă. A fost transformat într-un imens centru comercial în anii 1990. Complexul are o suprafață totală de 83.971 de metri patrați și 1.000 de locuri de parcare.