Rareș Bogdan și Florin Cîțu (preluare Antena 3)

Liderii partidelor politice continuă să „tatoneze” posibilitatea de a împărți o felie din guvernare, iar după întâlnirea de astăzi dintre PNL și USR, „convoiul” liberalilor ar urma să dea ochii cu social democrații. Este de altfel un aspect confirmat de ambele tabere, rămâne de văzut momentul exact și concluzia, însă prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan pune deja un „nu” înainte de toate.

Astfel, Rareș Bogdan a afirmat că nu se pune problema ca delegația PNL să facă o vizită la sediul PSD, chiar dacă a admis că detaliile abia de acum urmează a fi puse la punct.

„Noi nu vom merge la Kiseleff. În rest, putem să ne vedem oriunde, şi în parc”, a subliniat europarlamentarul, citat de Agerpres, negând zvonurile potrivit cărora deja ar fi existat o întâlnire între preşedintele PNL, Florin Cîţu, și preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Este de așteptat ca la întâlnirea dintre cei doi să se discute tot „principii”, dat fiind că până acum atât Florin Cîțu cât și Dacian Cioloș, liderul USR, au afirmat că nu s-a pus „pe masă” vreun nume de premier, ci doar s-a căzut de acord ca viitorul Guvern să fie condus tot de un liberal. Însă, după cum arată Rareș Bogdan, PNL are o… tradiție: premierul trebuie să fie și președintele partidului, mai ales că „domnul Cîțu este premier interimar în continuare şi administrează treburile României”.

Nu s-a discutat de nume pe portofolii şi nu s-a discutat numele premierului nici din partea domniilor lor, nici din partea noastră, a fost pe principii, pe obiective şi pe soluţii pentru guvernare şi ceea ce aşteaptă românii, fiind extrem de conştienţi că oamenii aşteaptă soluţii de la noi şi mai ales să livrăm către oameni lucruri pe care le-am promis şi pe care ei le aşteaptă”, a mai spus Rareş Bogdan, vizavi de discuțiile dintre Cioloș și Cîțu.

Între timp, Marcel Ciolacu a arătat la rândul său că vor exista negocieri, chiar mâine, pentru când a fost stabilită întâlnirea cu Florin Cîțu, liderul PSD precizând că este pregătit inclusiv să lanseze o propunere de premier.

Articolul precedentCiolacu, întâlnire cu președintele PNL
Articolul următorCîmpeanu, convocat la audieri în comisia de muncă