Costică Dina / Facebook / Regia Națională a Pădurilor - Romsilva
Costică Dina / Facebook / Regia Națională a Pădurilor - Romsilva

Regia Națională a Pădurilor, Romsilva, a făcut publice mai multe imagini cu Roberto, cel mai tânăr pui de zimbru din Parcul Natural Vânători Neamț.

Romsilva administrează trei nuclee de zimbri: la Bucșani, Hațeg și Vânători-Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

Romsilva: ”Micuțul Roberto, puiul pădurilor din Parcul Natural Vânători Neamț crește și devine curios și curajos. Este protejat de familia lui de zimbri, care nu îl scapă din ochi”

Membrii Romsilva au precizat că Roberto este cel mai nou membru din marea familie de zimbri din Parcul Natural Vânători Neamț.

Puiul a primit acest nume în urma unui vot electronic, la care au participat mai bine de 2500 persoane.

Celelalte nume propuse în concurs au fost Rondel și Rostar. Totuși, parcă Roberto i se potrivește mult mai bine. O lege nescrisă, dar respectată cu sfinţenie, spune că numele puilor născuţi în ţara noastră trebuie să înceapă cu litera R sau chiar cu indicativul RO”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Eliberarea în natură a zimbrilor se face după o selecție riguroasă. În prezent, 45 de zimbri trăiesc în natură. Dintre aceștia, 15 s-au născut în libertate

Parcul Natural Vânători Neamț este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor. Parcul este situat în nordul județului Neamț.

Se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

Parcul natural este inclus în prestigiosul ”Top 100 de destinații sustenabile”. De asemenea, este singurul loc din Europa în care există, concomitent, zimbri în libertate, semilibertate și în captivitate.

Articolul precedentPasajul Doamna Ghica din București va fi circulabil începând de anul viitor
Articolul următorScreening gratuit pentru prevenirea cancerului mamar
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time