O situație inedită s-a întâmplat de curând la Cehu Silvaniei, județul Sălaj unde o femeie de 54 ani a fost condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Până aici, nimic neobișnuit, ați putea spune. Situația devine atipică abia când aflăm că femeia inculpată obișnuia să facă videochat, astfel că nu și-ar fi declarat veniturile la Fisc. Mai mult decât atât a fost obligată să presteze 60 zile în folosul comunității… la o biserică, în plus față de pedeapsa cu suspendare primită.

Cuantum total al evaziunii fiscale – aproximativ de 58.000 lei și muncă în folosul comunității – la biserică

”Contul mi l-am făcut eu, am completat niște formulare online, am comunicat codul IBAN și m-am logat eu direct la un site de profil.”, a declarat femeia acuzată de evaziune fiscală, potrivit clujust.ro.

Potrivit raportului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, serviciile de videochat sunt activități economice legale, atât timp cât se realizează cotizația la stat, lucru care, în cazul inculpatei nu s-a întâmplat. OUG nr. 44/2008 reglementează statutul activității de videochat.

„Mi s-a adus la cunoștință că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art 9 alin 1 Ut. a Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (6 acte materiale).

Infracțiunea constă în aceea că, în perioada 2013-2018, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a realizat venituri din activități de videochat pe care nu le-a declarat organelor fiscale ascunzând sursa impozabilă, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat și cu consecința cauzării unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.848 lei, din care 8.285 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 2.563 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Doresc să dau declarație și arăt faptul că recunosc în totalitate comiterea infracțiunii reținute în sarcina mea și accept încadrarea juridică.

Arăt că în perioada 2013-2018, la locuința mea din Cehu Silvaniei am desfășurat activități de videochat, având cont pe un site de profil. Contul mi l-am făcut eu, am completat niște formulare online, am comunicat codul IBAN și m-am logat eu direct la un site de profil. Aveam un nume de scenă și erau mai multe categorii. Am primit toată suma care mi se cuvenea după aceea din serviciile de videochat și nu am declarat-o organelor fiscale.

Solicit încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Îmi dau acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Aș dori să prestez această muncă la Parohia Ortodoxă Cehu Silvaniei sau Biserica Reformată Cehu Silvaniei.

Atât declar, susțin și semnez.“, a mai declarat inculpata M. L.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentPonta, avertisment: „Se pregătesc să facă altă achiziție de măști! Alți bani, alte mișmașuri !”
Articolul următorJustiție oarbă: un bărbat care a întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani, se află sub control judiciar
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.