După ce, inițial, fusese reținut în ziua de miercuri pentru 24 ore pentru săvârșirea faptei de act sexual cu un minor, un bărbat din Fălticeni, județul Suceava, pare „să-l fi apucat pe Dumnezeu de picior”, scăpând joi cu un… control judiciar. Bărbatul și-ar fi violat de aproximativ trei ori nepoata de numai 13 ani în luna august, conform informațiilor oficiale.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni

„La data de 03.09.2020 procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un inculpat ce a fost reţinut la data de 02.09.2020 pentru 24 ore de către organele de cercetare penală, pentru săvârşirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. a C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., reţinându-se în sarcina acestuia faptul că în perioada 18.08.2020 – 30.08.2020, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut trei raporturi sexuale cu o persoană de sex feminin, nepoata sa, în vârstă de 13 ani”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentEvaziune fiscală la videochat și muncă în folosul comunității la biserică
Articolul următorCăpușări din fonduri publice: EGIS-ul lui Clotilde Armand a primit bani pentru o boală eradicată
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.