Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Jurnalista Emilia Șercan a precizat că ambii angajați ai Poliției Române care au amenințat-o cu moartea în anul 2019 nu vor mai beneficia de dreptul legal la pensie.

Emilia Șercan a explicat că, primul vinovat, Chestorul Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție, a fost trecut astăzi în rezervă printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, Comisarul-șef Petrică Mihail Marcoci, fost prorector al Academiei de Poliție, a fost trecut în rezervă în data de 27 iulie, prin ordin al rectorului Academiei de Poliție.

Jurnalista Emilia Șercan: ”Ambii au fost dați afară din Ministerul de Interne ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul amenințării mele cu moartea”

Pentru că m-a întrebat multă lume dacă cei doi vor beneficia de pensie specială, o să clarific acest lucru. Ca urmare a celor două acte, Iacob și Marcoci au devenit civili și nu beneficiază de dreptul legal la pensie aplicabil polițiștilor pentru că nu întrunesc condițiile legale, potrivit surselor mele. Astfel că vor trebui să aștepte până la 65 de ani ca să iasă la pensie, ca tot civilul nespecial

Sentința pentru Adrian Iacob și Mihail Petrică Marcoci a fost închisoarea cu suspendare

Reamintim că, în data de 21 iulie, jurnalista publica textul în care a primit amenințări cu moartea de la cei doi angajați ai Poliției Române.

Justiția din România a stabilit o pedeapsă definitivă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Este o nimica toată, taman încurajator pentru oricine să organizeze kompromaturi sau să amenințe cu moartea și alți ziariști”, a precizat, la acel moment, Emilia Șercan.

Articolul precedentDan Negru: ”În toți anii ăștia, am votat numai păcălici”
Articolul următorLocuitorii din Sectorul 1 București sunt mințiți prin omisiune? DNA și Clotilde Armand vorbesc despre „prejudiciul Romprest”, asupra căruia judecătorii încă nu s-au pronunțat. Document
Jurnalist full-time / Pesimist part-time