Curtea Constituțională a României trebuie să soluționeze o sesizare înaintată de senatorii USR și PNL, vizavi de modificările votate de PSD la Legea Concurenței. După cum opinează aceștia, modificările nu fac altceva decât să subordoneze Consiliul Concurenței factorului politic, încălcându-se în acest fel legea. Senatorii dau exemplul unor altor instituții cheie de reglementare sau control, ca ASF, ANRE sau Curtea de Conturi, pentru a-și „planta oameni obedienți, prin care să poată controla economia românească”, la „ordinele venite din Kiseleff”.
„În sesizarea adresată Curții Constituționale, USR și PNL arată că modificările aduse încalcă principiul bicameralismului, cele 20 de amendamente introduse în timpul dezbaterilor din Senat modificând esențial forma adoptată tacit de Camera Deputaților și generând astfel deosebiri majore de conținut între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.
Pe lângă motivul de natură extrinsecă, USR și PNL consideră că există și o serie de motive de natură intrinsecă pentru care legea care schimbă cadrul legal al concurenței contravine Constituției României.
Modificările aduse la Legea Concurenței de către PSD sunt în contradicție cu prevederile Directivei ECN +, care obligă Statele Membre să se asigure că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, de resursele și de competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi, care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice articolele 101 și 102 din TFUE în mod eficace”, se explică într-un comunicat al USR.