Comisarul-șef în rezervă Traian Berbeceanu nu mai tatonează cu politica ci intră adânc în tainele liberale. După o perioadă de câteva luni în care a fost consilierul ministrului de Interne Marcel Vela, azi Berbeceanu a semnat adeziunea prin care a intrat oficial în PNL, anunțul fiind făcut de președintele PNL, Deva, Florin Oancea. Alături de Berbeceanu, în PNL a intrat și medicul Marius Blendea.

Am avut deosebita plăcere și onoare să primesc astăzi în echipa PNL Deva doi oameni deosebiți, doi prieteni: Traian Berbeceanu și Marius Blendea. Sunt convins că cei mai mulți dintre dumneavoastră îi cunoașteți deja, așa încât prezentarea va fi scurtă.

Comisarul-șef în rezervă Traian Berbeceanu are 52 de ani. El ocupă în prezent funcția de Șef de Cabinet al Ministrului de Interne, Marcel Vela. Este un om în slujba legii, iar numele lui este legat de acțiuni spectaculoase de combatere a criminalității organizate. În 2007 și 2013 a fost desemnat ,,Polițistul anului” la categoria Combaterea Criminalității Organizate.

Doctorul Marius Vasile Blendea, în vârstă de 52 de ani, este medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Deva, șeful secției de Chirurgie Generală. A absolvit Facultatea de Medicină din Timișoara și este unul dintre cei mai iubiți și apreciați medici din județul nostru. Profesează la Deva din anul 2000 și prin mâinile lui iscusite au trecut în această perioadă mii de pacienți pe care i-a vindecat și pentru care a avut întotdeauna un cuvânt de încurajare.

Experiența profesională și calitatea umană a celor doi noi colegi este foarte valoroasă pentru comunitatea noastră! Mă bucur că Traian și Marius au ales să facă acest pas și vină alături de noi, în cea mai performantă echipă!

Le spun BUN VENIT! în numele meu și al colegilor noștri din PNL și aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru binele Devei și al României!”, se arată în comunicatul președintelui PNL Deva.

Traian Berbeceanu este încă judecat într-un dosar în care a fost acuzat că a sprijinit o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală cu produse petroliere si care a generat un prejudiciu de 3,5 milioane de lei. A fost achitat de prima instanță, în iunie 2016, însă în apel, la completul de 5 judecători, dosarul a fost suspendat ca urmare a deciziei judecătorilor ÎCCJ de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul precedentUSR și PNL cred că PSD își dorește o instituție „de buzunar”, așa că atacă la CCR modificările la Legea Concurenței
Articolul următorVioleta Alexandru, pusă pe concedieri în minister