Ana Maria Patru
Ana Maria Patru. Sursa foto: evz.ro

 Statul cheltuiește sume impresionante în multe din dosarele în care au fost condamnate persoane importante din statul român, care au fost acuzate de procurii DNA de infracțiuni grave. În multe cazuri, demersurile împotriva persoanelor acuzate s-au soldat cu un eșec, deoarece statul a ajuns să fie obligat, de instanță, la plata unor sume consistente de la buget. Un astfel de caz este al Anei Maria Pătru, fosta președintă a AEP, care va încasa peste 110.000 de euro de la statul român. Decizia instanței e definitivă, Curtea de Apel achitând-o, în 2020, pe aceasta, potrivit romania.europalibera.org.

Ana Maria Pătru a fost reținută înaintea alegerilor parlamentare din decembrie 2016.


Procurorii DNA au acuzat-o de două infracțiuni de spălare de bani și trei infracțiuni de trafic de influență, susținând că și-a cumpărat cu banii primiți un imobil și o mașină de lux. Ea a fost achitată, în 2020, de Curtea de Apel București, după ce o decizie similară fusese luată și de judecătorii de la Tribunalul București. După arestarea sa preventivă, care a avut loc pe 16 noiembrie 2016, Ana Maria Pătru și-a dat demisia din funcția de președintă a Autorității Electorale Permanente.
După cinci ani de la demisie, Ana Maria Pătru a dat în judecată AEP, solicitând drepturile bănești ca președintă a Autorității pentru perioada noiembrie 2016 – mai 2020, dar și pe cele în calitate de consilier parlamentar, tot în cadrul AEP, pentru intervalul mai 2020 – octombrie 2020. Ana Maria Pătru s-a angajat la AEP în septembrie 2005, în filiala din care a cerut suspendarea pentru studii. În 2007, ea a fost vicepreședinte AEP, funcție pe care a deținut-o până în 2012. În martie 2012, Parlamentul a decis numirea Anei Maria Pătru în calitate de președinte AEP pentru un mandat de opt ani, între 13 mai 2012 – 13 mai 2020, mandatul fiind întrerupt după arestarea preventivă din 16 noiembrie 2016.


Judecătorii au decis că Ana Maria Pătru are dreptul la salariile cuvenite în calitate de consilier parlamentar.

Ana Maria Pătru a transmis instanței că, după reținerea sa de procurorii DNA, nu a mai avut o altă sursă de  venit, fiind „în întregime în întreținerea mamei și bunicii”. Ea susține că demisia ei este lovită de nulitate, fiind obținută fără consimțământul său, „actul fiind impus prin abuz de putere de către procurorul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea”. Judecătorii au decis că Ana Maria Pătru are dreptul la salariile cuvenite în calitate de consilier parlamentar, suma pe care Autoritatea Electorală Permanentă trebuind să i-o plătească fiind de 546.900 de lei (aproximativ 110.000 de euro). AEP a stabilit ca plățile către Ana Maria Pătru să fie făcute timp de cinci ani, dar ea vrea să încaseze suma integral, într-o singură tranșă, și cere executarea silită a instituției.
„Referitor la sumele care mi se cuvin legal din partea instituției pe care am condus-o aproximativ zece ani și pe care am adus-o la cele mai înalte standarde profesionale și internaționale, îmi sunt reținute ilegal de către funcționarii AEP care constat că nu au nicio pregătire juridică. Aceștia sunt într-o confuzie totală, argumentându-mi că ceea ce îmi datorează AEP sunt drepturi salariale și nu despăgubiri, așa cum în mod corect a constatat Curtea de Apel București”, a declarat Ana Maria Pătru pentru Europa Liberă.
Ea îl acuză pe actualul președinte al AEP, Florin Mitulețu-Buică, că utilizează tot felul de „tertipuri” pentru a nu-i plăti despăgubirile care „i se cuvin”.

Fosta șefă AEP  va continua procesul pentru recuperarea sumelor ca președinte AEP de la statul român.

„Am început procesul de executare silită asupra instituției și, probabil, voi intenta un alt proces de abuz împotriva funcționarilor care au refuzat să-mi pună în executare sumele câștigate de drept în instanță. Voi executa silit AEP, deși mă doare acest lucru, pentru că vor avea de suferit colegi care au pus umărul la profesionalizarea instituției, însă nu am să permit nimănui să mai facă vreun abuz asupra subsemnatei”, susține fosta președintă a AEP. În luna mai 2022, AEP a virat către Ana Maria Pătru 5% din suma pe care ar trebui să o primească drept despăgubire. Surse din instituție susțin că AEP are dreptul, potrivit unei Ordonanțe de Urgență, să eșaloneze drepturile salariale. Ana Maria Pătru a dezvăluit că mai are în desfășurare un proces cu statul român pentru a obține „în integralitate toate despăgubirile cerute”, cele în calitate de președinte AEP. Curtea de Apel București a decis ca AEP să plătească drepturile salariale pentru perioada 16.12.2016 – 13.05.2020, cuvenite în calitate de consilier parlamentar în cadrul Filialei Sud – Vest Oltenia, acestea fiind actualizate în funcție de rata inflației și cu dobânda legală, de la scadență și până la plata integrală. Este vorba despre salariul de bază și sporurile aferente funcției, indemnizațiile pentru concediul legal de odihnă și contravaloarea tichetelor de vacanță. Fosta șefă AEP a precizat că va continuă procesul pentru recuperarea sumelor ca președinte AEP de la statul român.

Polițist acuzat de furt și cercetat disciplinar după ce a fost prins la furat într-un magazin

Articolul precedentNicușor Dan crede că serviciul de termoficare s-a îmbunătățit „puțin” și că bucureștenii plătesc un preț corect abia acum
Articolul următorEfectul crizei energetice: După Italia și Spania, Grecia vrea să raționalizeze utilizarea aparatelor de aer condiționat