Politist
Politist. Sursa fotio : adevarul.ro

Un polițist din județul Sibiu este anchetat pentru furt, după ce a încercat să iasă dintr-un magazin cu diverse produse pe care nu le achitase.

S-a întâmplat pe 31 mai, iar omul legii a fost prins de agentul de pază al magazinului. Pe lângă dosarul penal pentru furt, polițistul a intrat și în anchetă disciplinară.

După câteva zile, cazul a fost făcut public și de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, într-un comunicat oficial arătându-se inclusiv cât valorau produsele pe care agentul de poliție „uitase” să le achite: 52 de lei.

Potrivit Agerpres, polițistul se afla în timpul liber, prin Șelimbăr, moment în care probabil s-a gândit că nu ar strica o sesiune de „shopping”. Omul legii a fost legitimat chiar de colegii săi, care fuseseră solicitați să intervină de către paznicul care constatase fapta.

La data de 31 mai a.c., în jurul orei 17.30, agentul de pază al unei societăţi comerciale, de pe raza localităţii Şelimbăr, a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a surprins un client care ar fi încercat să iasă din magazin fără a achita produse în valoare de 52 de lei.

La faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr care au identificat persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţei Municipiului Sibiu, aflat în timpul liber.

La nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Menţionăm, de asemenea, că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţistul în cauză în vederea documentării şi stabilirii situaţiei de fapt”, a declarat pentru sursa citată purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Articolul precedentSindicaliștii din învățământ amenință cu noi proteste. Creșterea salarială de care vor beneficia, considerată “o altă formă de umilire a personalului din educație”
Articolul următorNicușor Dan crede că serviciul de termoficare s-a îmbunătățit „puțin” și că bucureștenii plătesc un preț corect abia acum