Împreună cu alți cinci deputați, senatorul neafiliat Diana Şoşoacă face apel la autoritățile române şi la ambasade să facă toate demersurile pentru a începe negocierile.
Aceste negocieri au ca scop încetarea ostilităţilor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă.
Diana Șoșoacă a formulat o scrisoare deschisă împreună cu deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca, Francisc Tobă, Daniel Gheorghe Rusu şi Ciprian Ciubuc.
Scrisoarea deschisă este adresată tuturor instituțiilor statului
”Reiterăm dorinţa noastră, ca expresie a dorinţei populare, de face toate demersurile diplomatice de a începe negocierile în vederea încetării ostilităţilor. Cerem, în mod expres, preşedintelui României şi Guvernului României să facă toate demersurile pentru a se reduce intensitatea conflictului şi găsirea unei soluţii de lungă durată. Odată ce acceptăm să trimitem muniţie de război în Ucraina, nici Ucraina nici Federaţia Rusă nu sunt membre NATO şi membre UE, ne constituim în parte beligerantă, iar poporul român spune foarte clar Parlamentului României: Nu îndrăzniţi să băgaţi România în război!”, a spus Şoşoacă, marţi, în plenul Parlamentului.
Șoșoacă a ținut să menționeze că acelaşi mesaj este transmis către preşedintele Iohannis şi ambasada SUA
Conform Știri pe Surse, Diana Şoşoacă s-a întrebat de ce parlamentarii „nu au voie să îşi exprime un punct de vedere” referitor la informările preşedintelui Iohannis.
„Raportat la informările dânsului, noi de astăzi suntem în război. Ce înseamnă să primim pe teritoriul României detaşamente SUA?”, a afirmat Şoşoacă.
În martie, Diana Șoșoacă a afirmat că, în realitate, nu există un război pe teritoriul Ucrainei
În cursul lunii martie, mai mulți internauți au trimis-o pe senatoare la Kiev, după ce aceasta a afirmat că nu există un atac asupra Ucrainei. Declarația Dianei Șoșoacă a stârnit valuri de indignare în rândul utilizatorilor de Facebook.