Situaţia în România este una stabilă în privința aprovizionării cu gaze naturale, fiind identificate deja surse şi rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia, spune ministrul Virgil Popescu. Nu există contracte directe încheiate cu Gazprom, a mai declarat ministrul Energiei.
„Am participat astăzi la reuniunea Extraordinară a Consiliului Energiei convocată de urgenţă, la Bruxelles, pe subiectul asigurării securităţii energetice la nivel european în contextul acţiunilor recente ale Gazprom de sistare a alimentării cu gaze naturale în Polonia şi Bulgaria. Situaţia în România este una stabilă, ţara noastră neavând contracte directe încheiate cu Gazprom. Este necesar însă să demarăm din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarnă viitoare. În acest context, am salut iniţiativa Comisiei Europene de a înfiinţa Platforma Energetică Europeană pentru achiziţia în comun a gazelor naturale, care va avea rolul de a agrega cererea din statele membre şi încheia contracte de furnizare cu state terţe, altele decât Rusia. Pe 5 mai voi participa la Sofia la o primă întâlnire a grupului de lucru regional dedicat operaţionalizării platformei în regiunea de sud-est a Europei, alături de omologii mei din ţările vecine”, a mai scris ministrul, luni seară, pe pagina de Facebook.
Virgil Popescu: Avem nevoie de reducerea dependenţei de importuri
El a subliniat că este necesară accelerarea proiectelor în domeniul nuclear prin construirea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă şi retehnologizarea Unităţii 1, dezvoltarea în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni, construirea de noi capacităţi de producţie energie electrică pe bază de gaz natural şi dezvoltarea infrastructurii aferente. Virgil Popescu a mai declarat că este necesar să fie demarate din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare.
„Pe termen mediu şi lung, România este ferm angajată în demersurile de decarbonizare prin investiţii semnificative în surse regenerabile şi hidrogen, în paralel cu asigurarea independenţei energetice prin menţinerea unui mix energetic diversificat. În acest sens, este necesară accelerarea proiectelor în domeniul nuclear prin construirea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă şi retehnologizarea Unităţii 1, dezvoltarea în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni, construirea de noi capacităţi de producţie energie electrică pe bază de gaz natural şi dezvoltarea infrastructurii aferente, precum şi prelungirea utilizării cărbunelui pentru o perioadă de tranziţie scurtă, aferentă depăşirii actualei crize energetice. Avem nevoie de valorificarea potenţialului indigen, crearea de locuri de muncă prin noi proiecte în domeniul energetic şi reducerea dependenţei de importuri. Asigurarea unui preţ accesibil pentru consumatori şi menţinerea competitivităţii industriilor naţionale sunt deosebit de importante pentru relansarea economică a României şi a UE”, a mai scris Virgil Popescu.
El a subliniat importanţa Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum şi din Azerbaidjan.
„România a identificat deja surse şi rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia. Din această perspectivă, am transmis Comisiei Europene că pentru România este importantă operaţionalizarea şi funcţionarea la capacitate maximă a Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze. Aceste coridoare sunt deosebit de importante pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum şi din Azerbaidjan, având în acest sens discuţii cu autorităţile azere pentru identificarea unor volume de gaze disponibile”, a menţionat Virgil Popescu.
Ministru german, avertisment către populație: Preţurile la energie vor rămâne mari pe termen lung