Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

De cele mai multe ori, educația se traduce și prin colecția de diplome, fie că acestea provin din facultate sau din diverse cursuri pe care le alegem după finalizarea studiilor.

Într-un interviu cu Școala 9 și publicat de Libertatea, Simon Østergaard, futurolog și specialist al Institutului pentru Științele Viitorului din Copenhaga, Danemarca a explicat despre importanța diplomelelor de facultate în viitor.

Învățarea va fi văzută dintr-o perspectivă hibridă, care să se adapteze la noile obiceiuri dezvoltate de oameni în pandemie

Cu siguranță va exista un mod hibrid de abordare a învățării, a educației și a muncii. Școala online va rămâne cu noi, nu văd o situație de tipul alb sau negru: fizic, la fața locului, versus virtual, online. În plus, forma hibridă este încă în curs de perfecționare”, aprecizat acesta.

De asemenea, expertul a vorbit și despre modul în care competențele propriu-zise pe care le are o persoană devin mai importante decât diplomele.

În timp, competențele vor fi mult mai importante decât diplomele obținute în facultate

Vedem în diferite locuri din lume că intrăm într-o paradigmă de înlocuire a diplomelor cu competențe. Aș spune că este mult mai important să ai competențele necesare și să fii motivat să le înveți decât să poți arăta cuiva o bucată de hârtie care să ateste că ai terminat o facultate. Mai ales în sectoarele tehnologice”, a mai explicat Simon Østergaard.

Expertul a ținut să adauge că încă mai există persoane în vârstă în poziții de recrutare care gândesc după modele ușor învechite.

Acestea preferă să angejeze o persoană cu certificat de la o universitate cunoscută, pentru că asta îi oferă angajatorului o siguranță.

Însă dacă recrutează pentru joburile viitorului, care sunt mult mai fluide, bazate mai mult pe tehnologie, trebuie gândită recrutarea într-o paradigmă diferită.

Există foarte multe studii care dovedesc că performanța la locul de muncă nu este foarte bine corelată cu diplomele”, a conclus Østergaard.

Articolul precedentUniunea Europeană vrea să importe gaze naturale lichefiate din Africa
Articolul următorDescinderi la un român suspectat de participare la atacurile cibernetice din România
Jurnalist full-time / Pesimist part-time