București: primul pas spre relaxare, de azi

„Vrem ca lucrurile să evolueze spre bine şi să ajungem la o rată de infectare cât mai mică”, a menționat Prefectul Capitalei

Foto: Pixabay.com

București a ajuns în scenariul galben, cu o rată de infectare de sub trei la mia de locuitori, astfel că sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele se redeschid începând de astăzi, luni, 3 mai, la 30% din capacitatea lor de funcționare, în baza deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea vor putea funcționa până la orele 21:00, restricțiile de noapte fiind încă păstrate.

Documentul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă include următoarele

  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent, este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  • Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00 fără a depăşi 30% din capacitatea maximă.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu excepţia desfăşurării activităţii de comercializarea a biletelor de tip LOTO, pariuri şi lox, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului. Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.
  • Este obigatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice în București.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a menționat că restricțiile de noapte vor mai fi păstrate

Întru confirmarea situației, Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a menționat că momentan Bucureștiul se află în scenariul galben, așadar unele restricții vor fi ridicate (vezi mai sus lista), însă că se așteaptă ca în curând să se mai bifeze un „pas”, și anume scenariul verde, unde, în mod automat s-ar mai aplica o serie de relaxări. „Pentru că încă suntem pe o incidenţă destul de mare. Evident că venim de la o incidenţă de 7 şi acum mi se pare 2,62 o incidenţă mică, dar suntem încă în scenariul galben. Asta înseamnă că există pericolul ca lucrurile să se poată întoarce şi nu vrem să se întâmple lucrul acesta. Vrem ca lucrurile să evolueze spre bine şi să ajungem la o rată de infectare cât mai mică şi lucrul acesta se poate realiza prin menţinerea măsurilor de siguranţă sanitară şi evident prin vaccinare. Concentrarea noastră va fi în principal pe zona de vaccinare, dar vom menţine măsurile de siguranţă sanitară”, a spus prefectul Municipiului București, adăugând că următorul prag stabilit de experţii epidemiologi este de 1,5 la mia de locuitori şi acolo vor interveni o serie de relaxări, aşa cum sunt deja prevăzute în legislaţie

Viața unui român plecat în Germania. INTERVIU cu Iulia Brădeanu, femeia care a dat contabilitatea pe munca fizică

Articolul precedentBecali, despre Șoșoacă: „a căzut puțin în derizoriu pentru că unei femei nu-i stă bine să facă așa ceva”
Articolul următorBotoșani: un bărbat și-a incendiat casa, după o ceartă cu soția
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.