La aproape doi ani de la decretarea pandemiei Covid, restricțiile încep să fie relaxate sau chiar ridicate, în ciuda unui număr mare de cazuri, cum este în Suedia, care de săptămâna viitoare va renunța în totalitate la acestea, relatează Reuters, citat de HotNews. De altfel, încă de la început în Suedia s-a mers pe ideea de „imunizare de turmă”, lucru ce nu a fost privit prea bine de europeni.
Dar în contextul actual, cu o tulpină, Omicron, care este mult mai contagioasă, și în care inclusiv cei vaccinați împotriva Covid se pot infecta și pot transmite mai departe, această soluție pare cea mai la îndemână. Din fericire, numărul celor care au nevoie de spitalizare este unul mai mic față de valul patru, al tulpinii Delta, care în România a făcut ravagii.
Astfel, Suedia se va „deschide” de săptămâna viitoare, până atunci mai fiind valabile măsurile împotriva pandemiei, adică limitarea programului și al numărului de persoane în baruri și restaurante. Danemarca a renunțat, marți, la toate restricțiile, chiar dacă numărul de cazuri este ridicat. Măștile de protecție și „permisele de sănătate” nu mai sunt necesare, Covid 19 nemaifiind considerat „critic pentru societate”, singurii care mai trebuie să prezinte certificatul verde (de vaccinare) sunt călătorii care intră în țară.
În Anglia, s-au relaxat măsurile încă de săptămâna trecută, renunțând la obligativitatea purtării măștii de protecție în interiorul spațiilor publice, dar și la certificatul de vaccinare pentru evenimentele la care participă numeroase persoane. „Atunci când Covid 19 devine o afecţiune endemică, trebuie să înlocuim obligaţiile legale cu sfaturi şi recomandări”, a declarat premierul britanic, Boris Johnson, săptămâna trecută.
Franța, țara care la cea mai recentă raportare a avut peste 300 de mii de cazuri noi de infectare, a început să ridice restricțiile de miercuri, eliminând obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber. Mai mult, măsura privind munca de acasă, acolo unde se poate, va deveni doar o recomandare.
Ce va face România
Potrivit lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, de săptămâna viitoare, în România va începe o scădere a numărului de cazuril concluzie la care a ajuns după discuții cu cei din zona de sănătate publică, fapt pentru care în curând și la noi vor putea fi ridicate unele dintre măsuri.
„Văzând cifrele și discutând și cu alți colegi din zona de sănătate publică cred că ne apropiem de o stabilizare a creșterii, încât săptămâna viitoare să începem trendul descendent al acestei pandemii (n.r. a valului cinci) și, cred că lucrul pe care și-l dorește toată lumea, să putem să renunțăm la măsurile impuse în timp”, a spus miercuri Rafila, la numai o zi după ce România atinsese recordul absolut al numărului de infectări, 40.018 cazuri.
Până atunci, potrivit Digi24, CNSU va propune prelungirea stării de alertă cu încă o lună, începând din 7 februarie, masca medicală urmând să rămână în continuare obligatorie, atât în spațiile închise, cât și în cele deschise. O modificare importantă vine în privința accesului în magazinele alimentare din interiorul marilor centre comerciale, unde, dacă sunt stabilite culoare dedicate se poate intra și fără certificatul verde.
De altfel, o astfel de măsură a fost cerută din octombrie 2021, când a intrat în vigoare măsura certificatului verde în centrele comerciale, după ce mai multe lanțuri de magazine care și-au creat singure culoare de acces pentru cei nevaccinați au fost amendate de către poliție.
Rafila, despre numărul mare de cazuri Covid. „Am ajuns la 90.000 teste într-o zi”