Înmulțirea accidentelor rutiere nu se datorează lipsei de credință.
Se datorează lipsei infrastructurii. Inconștienței șoferilor. Teribilismului. Legislației cumva indulgente. Lipsei aplicării legii. Șpăgilor. Sistemului.
Lipsa credinței este ultimul motiv care poate fi invocat pentru accidentele rutiere.
Cu toate acestea, un preot din Bacău a sfințit o curbă aflată la ieșirea din Onești spre Bacău. Motivul? Foarte multe accidente se-ntâmplă, în zona cu pricina.
Nu spun că ar fi putut face preotul altceva. Că doar nu era să se apuce să dea amenzi. Sau să aibă grijă ca șoferii să păstreze limita de viteză și să respecte regulile de circulație. Dar, totuși.
”Am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele”, spune preotul cu pricina.
Se putea ruga pentru altceva? Bineînțeles! Pentru minte. Pentru omenie. Pentru respect pentru viața celorlalți.
Degeaba te rogi pentru izbăvirea celor care conduc ca berbecii. Am mai spus, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Și, dacă n-ai grijă de tine, dacă accelerezi ca nebunul sau te dai zmeu pe șosea, Dumnezeul ăla s-ar putea să se cam sature de figurile tale. Sau să fie ocupat să-l păzească pe altul, nevinovat.
Ce s-ar putea face, real, pentru prevenirea accidentelor?
Ohoho, și-ncă câte!
Nu, lipsa unor străzi/șosele/autostrăzi decente nu e un motiv plauzibil pentru care o calci mai mult decât trebuie. Mai ales că știi situația drumurilor din România ar trebui să fii mai atent.
Eliberarea permiselor de conducere ”pe bune” ar fi primul pas. Nu pe șpagă, nu pe ochi frumoși.
Înăsprirea pedepselor pentru cei care practică genul acesta de obținere/acordare de permis. Amenzi usturătoare, dosar penal, eliberare din funcție, interzicerea condusului pe o perioadă mai mare de timp. Măsuri punitive există. Pot fi implementate. Dar trebuie voință.
Creșterea pedepselor în cazul depășirii limitei de viteză. Mult.
Polițiști care nu iau șpagă, să închidă ochii. Și să se știe că nimeni nu te va ajuta să-ți recapeți permisul sau să scapi de amendă, dacă, carecumva, îți trece prin cap să apeși mai mult decât trebuie accelerație. Indiferent de cine ești sau pe cine cunoști.
Supravegherea respectării legii. Cu adevărat. Radare ascunse. Camere de luat vederi.
Ca idee, în PNRR e prevăzută instalarea a 1 000 de sisteme de verificare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere video, în locurile în care s-au înregistrat cele mai multe nerespectări ale vitezei.
Metode există. Persoane care să le implementeze și să se asigure că sunt și respectate ne cam lipsesc.
Religia e bună; în biserică. Pe șoșele – legea e primordială
Câți șoferi n-ați văzut cu parbrizul garnisit cu icoane, cruci și cruciulițe? Unii într-atât de mult, încât era destul de dificil să vezi și drumul. Nu credința le lipsea, ci simțul practic. Responsabilitatea. Logica.
La fel și celor care lasă volanul din mână s-și facă 1-2 seturi de cruci, pe lângă fiecare biserică, troiță, cruce de pe marginea drumului.
La fel și celor care forțează depășiri sau care uită care e viteza legală, mai ales în localități și se-ncred că, dacă le-a fost sfințită mașina, nu li se poate întâmpla nimic. Și, poate, chiar nu li se întâmplă lor. Poate chiar scapă cu viață, după ce-au omorât pe alții, care conduceau regulamentar. Iar ăsta numai gest creștinesc nu mi se pare.