Ce s-a întâmplat pe 1 decembrie 1918: în Alba Iulia a fost proclamată Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Adică se formează România Mare.
Ce s-a întâmplat pe 1 decembrie 2020: s-a pretins că este zi de sărbătoare, s-a organizat o ceremonie fără public, Iohannis a venit, a vorbit și a plecat, iar Orban s-a pozat cu oricine a dorit, ridicând două degete ca la școală și jucându-se de-a victoria.
Tot pe 1 decembrie s-au trezit patrioții de serviciu (din somnul cel de moarte), au agățat tricolorul la poza de profil de pe Facebook, au desfăcut o conservă cu fasole și-au stors câteva lacrimi, intonând imnul.
Desigur, au existat și rebelii fără cauză, enervați de imn, drapel, numele țării, ”la mulți ani”-uri și orice ține de România. Români, enervați de faptul că sunt români. Motivul ofuscării este, aparent, inexistent, dar fiecare român trebuie să aibă o preocupare de Ziua Națională.
Ultimii, dar nu cei din urmă, au fost cei scârbiți de prezentul de duzină, de clasa politică care a purtat masca de ani buni. Aceeași mască. Și nu vorbim de celebrele măști chirurgicale.
Străzile Bucureștiului au fost goale, iar la Arcul de Triumf, vreo 150 de militari și câteva zeci de jurnaliști au rânjit a sărbătoare în timp ce câțiva protestatari nelipsiți de la evenimente importante au ținut să reamintească de ”Hoții, hoții!”.
Cel mai interesant moment: discursul președintelui. Interesant, pentru că începe normal și se termină anormal. Începe ca un discurs și se termină ca îndemnul vânzătorului de la păcănele: Ai pierdut? Mai bagă o fisă.
Discursul a fost despre militari, despre familie, despre medici, despre momentele din istoria României. Repet, un discurs normal. Cum s-a terminat? Cu alegerile, eternele și nelipsitele alegeri.
Peste câteva zile, românii vor avea din nou ocazia să-și facă auzită vocea, prin vot, și să aleagă un nou Parlament. E acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis și mai aproape decât orizontul speranțelor noastre. Un Parlament cu oameni onești, mai muncitori, mai buni.
Alegerile nu pot fi amânate, iar data de 6 decembrie strânge ca o menghină, indiferent de culoarea politică a măștii.
Ce ar fi putut fi amânat: acel discurs despe urne. Știm ce ne așteaptă pe 6, chiar dacă nu ne reamintea pastila de memorie a lui Klaus Iohannis.
Pe 1 decembrie România a fost mai singură, mai distanțată și mai amnezică. A propos-ul despre politică putea să lipsească, amintirea că trebuie să bagi fițuica-n urnă putea, și ea, să lipsească. E ca ziua de naștere care începe cu flori, urări și osanale și se termină cu un ghiolban care nu ține la băutură și distruge tot, în timp ce rudele îi iartă viciul. Că doar e sărbătoare. Tipic românesc.
