Ieri, 1 noiembrie, un complet de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a revocat măsura controlului judiciar asupra fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache și asupra fostei soții a acestuia.
”Revocă măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată faţă de inculpații Tudorache Daniel (….) și Tudorache Constanța Adina (….), prin ordonanţele nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Constată că bunurile ce au făcut obiectul cauţiunii în cuantum de 1.000.000 de euro, consemnată sub forma constituirii de garanţii reale imobiliare, sunt indisponibilizate prin ordonanţa de luare a măsurii sechestrului asigurător din 25 ianuarie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul nr. 705/P/2016”, au transmis judecătorii.
Daniel Tudorache a fost ținta atacurilor nedrepte venite din partea presei afiliate adversarilor săi politici
”Dispune restituirea către inculpata Tudorache Constanța Adina a cauţiunii în cuantum de 200.000 euro, consemnată sub forma constituirii de garanţii reale imobiliare asupra imobilului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 noiembrie 2023”, se spune în încheierea instanței.
Contactat de către redacția Ziarului de Investigații, Daniel Tudorache spune că această este a doua veste bună, după Raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate (ANI), care conchide că averea sa a fost dobândită în mod legal.
Fostul edil din Banu Manta nr. 9 se simte ușurat, după ce, timp de trei ani de zile, a fost ținta atacurilor nedrepte venite din partea presei afiliate adversarilor săi politici.
Fostul primar al Sectorului 1 din București: ”Singura mea avere, cu ghilimelele de rigoare, este imaginea, pe care ei mi-au călcat-o în picioare. Ei – mă refer la adversarii politici”
”După aproape trei ani de zile, vă dați seama că este un moment de ușurare. E o etapă, în cadrul procesului meu, care bănuiesc că, undeva în luna decembrie, se va finaliza sau cel puțin va rămâne în pronunțare, în primă instanță. Este a doua veste bună pe care am primit-o în această săptămână. Vă dați seama, am fost atacat încontinuu. E adevărat, singura mea avere, cu ghilimelele de rigoare, este imaginea, pe care ei mi-au călcat-o în picioare. Ei, mă refer la adversarii politici și poate chiar o parte a presei, afiliată adversarilor politici”, a precizat fostul edil.
Daniel Tudorache: ”Sper ca decizia celor trei judecători – pentru că a fost o decizie luată de trei judecători de la Înalta Curte – să fie una de bun augur pentru procesul meu”
”Chestia cu spălarea de bani i-a dat răspunsul o instituție a statului, ANI. A spus că averea mea este considerată licită, deci e legală. Deci, la această întrebare a răspuns ANI. În momentul acesta, în fața judecătorilor, mergi pe probe, nu pe simple declarații. Pentru că rechizitoriul DNA a fost o simplă declarație”, a adăugat Daniel Tudorache.
Menționăm că la sfârșitul lui noiembrie 2020, după o noapte de interogatoriu a fostului primar al Sectorului 1, DNA a demarat acțiunea penală împotriva lui Daniel Tudorache, fostei sale soții – de care a divorțat în 1993 – și asupra încă unei persoane din cercul apropiat al fostului primar.
Conform ordonanței procurorilor, investigația a indicat că în perioada septembrie 2016 – mai 2017, o persoană din anturajul lui Tudorache ar fi solicitat unui om de afaceri 10% din valoarea contractului de servicii încheiat între firma acestuia și o instituție subordonată primăriei Sectorului 1, condusă de Tudorache la acea vreme.
În schimbul banilor, persoana respectivă s-ar fi angajat să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât beneficiarul contractului să primească la timp plata facturilor iar tarifele la lucrări să fie actualizate la termen
Pentru aceste servicii, care intrau în obligația angajaților din societatea din subordinea primăriei, amicul lui Tudorache ar fi primit 105.000 lei în numerar și plata disimulată unor așa-zise facturi fiscale emise de firma sa în sumă de 8.640 lei.
”În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței”, spuneau procurorii în ordonanța de punere sub control judiciar.
ANI a recunoscut că averea fostului edil din Sectorul 1 este legală
Este, de asemenea, interesant de reținut faptul că atât DNA, cât și ANI s-au autosesizat, în cazul lui Daniel Tudorache, în urma unor ”informații” apărute în presă, după cum se arată în Raportul de evaluare al ANI.