Liderul USR Dacian Cioloș a afirmat, marți, într-o conferință de presă că depunerea mandatului de către premierul desemnat Nicolae Ciucă este una corectă, mai mult, că aceasta i-a fost sugerată chiar de reprezentanții USR, care trecuseră deja prin eșecul negocierilor pentru susținerea unui guvern minoritar.
„Decizia dlui Ciucă de a-și depune mandatul este din punctul nostru de vedere o decizie corectă. Este o sugestie pe care i-am făcut-o şi noi, în discuţiile pe care le-am avut şi mai ales când a fost clar că nu va obţine o majoritate, o susţinere în Parlament pentru acest guvern minoritar”, a spus Cioloş, adăugând că acest lucru a venit după precedenta tentativă de susținerea a unui guvern minoritar.
Astfel, potrivit liderului USR, în acest moment PNL are de ales între refacerea coaliției cu USR, cu toate reformele discutate deja în programul de guvernare, și întoarcerea spre PSD, adică la „hoţie din banii publici, pentru baronii locali, la felul în care a fost jecmănită Justiţia și multe alte decizii ale guvernelor PSD care au dus România în halul în care chiar PNL-ul a preluat-o în urmă cu câțiva ani.
Totodată, Dacian Cioloş a subliniat că a crezut luni, după depunerea mandatului de către premierul desemnat că există „o şansă pentru refacerea coaliţiei, de modernizare a României”, însă lucrurile par să fie departe de această oportunitate. „Din păcate, însă, în ultimele ore, vedem că intenţia unor lideri din PNL – şi înţeleg că nu este încă o decizie luată în PNL, dar apare tot mai evidentă intenţia unor lideri din PNL – este de a se arunca în braţele PSD şi reformarea unei frăţii a partidelor vechi”, a mai spus Cioloş, în conferința de presă.
De asemenea, Cioloș a precizat că speră ca în perioada imediat următoare să aibă discuții de clarificare privind direcția spre care se îndreaptă PNL, „să vedem dacă e şi intenţia lor şi dacă această coaliţie este în continuare fezabilă. Altfel, urmează să se nască o alianţă toxică, al cărei scop va fi păstrarea privilegiilor şi piedici pentru dezvoltarea României”, a mai spus Cioloș.
Mai mult, acesta a subliniat faptul că dacă alegerea PNL va fi PSD, USR-ul va avea doar varianta intrării în Opoziție, urmând ca rămână „singura forţă politică proeuropeană, cu adevărat liberală, modernizatoare pentru România şi care vrea o justiţie independentă”, adăugând că nu vede cum se vor putea face reforme într-un guvern din care face parte și Partidul Social Democrat.
Gabriela Firea, mesaj către clasa politică: „Trebuie acționat imediat”