Renate Weber își ia în serios rolul de Avocat al Poporului, calitate pe care tocmai și-a folosit-o astăzi pentru a sesiza Curtea Constituțională cu privire la o excepție de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că anumite reglementări din legislația actuală încalcă drepturile persoanelor cu handicap, astfel încât solicită CCR să dea o lămurire.
„Excepție de neconstituționalitate formulată direct de către Avocatul Poporului: aspectele reglementate în art. I, pct 4 din OUG nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 afectează drepturile persoanelor cu handicap.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prevederile legale criticate modifică art. 81 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006, republicată, în sensul eliminării unităților protejate fără personalitate juridică cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, al organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi economice independente.
Avocatul Poporului consideră că art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) și (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, afectează drepturile constituționale și internaționale ale persoanelor cu handicap, consacrate de art. 50 din Legea fundamentală, art. 27 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, respectiv art. 15 din Cartea Socială Europeană, revizuită, caracterul social al statului român, consfințit de art. 1 alin. (3) din Constituție, precum și art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală.
Astfel, Avocatul Poporului constată că situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării sunt doar proclamate, fără a fi în realitate motivate şi fără a fi precizat vreun element prin care să se demonstreze motivele având caracter de urgenţă şi situaţia extraordinară în care se află Guvernul, din cauza cărora este necesară modificarea reglementării unităților protejate. În aceste condiţii, reglementarea are caracter arbitrar, dificil de legitimat.
Totodată, nu sunt respectate limitele de reglementare prin ordonanță de urgență, fiind afectate drepturile persoanelor cu handicap, atât prin scăderea gradului de protecție pe care statul este ținut să o asigure în special în domeniul integrării în muncă și în viața comunității, precum și prin efectul creșterii implicite a riscului de excluziune socială al acestei categorii defavorizate.
Deși statul român este un stat social, conform art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, măsura diminuării tipurilor de unități protejate autorizate restrânge în mod nejustificat participarea activă la viața socială și economică a persoanelor cu handicap, care, din persoane independente financiar devin persoane asistate social.
Măsura criticată înfrânge obligațiile statului român asumate prin ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cum ar fi cea de eliminare a barierelor, astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite, precum și din Carta socială europeană, revizuită, care prin art. 15 consacră dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare socială și la participare în viața comunității”, se arată într-un comunicat al AvP.