Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, a fost reţinut miercuri seară de procurorii DNA, fiind acuzat că a cerut şpagă 10.000 de euro şi cedarea unei construcţii în valoare de 180.000 de euro de la un denunţător pentru a stinge un litigiu şi pentru a prelungi un contract de închiriere. Octavian Bitu este vicepreşedinte în cadrul Organizaţiei Sectorului 4 Bucureşti a PSD, filială condusă de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Mai mult, acesta din urmă i-a botezat şi copilul lui Bitu.
Directorul Complexului Sportiv Naţional – Sala Polivalentă din Bucureşti, aflat în subordinea Ministerul Tineretului şi Sportului, Octavian Bitu, a fost reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru şantaj şi luare de mită, după ce a a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea de la un denunţător 10.000 de lei.
Potrivit ordonanţei de reţinere, în perioada aprilie- august 2015, Octavian Bitu, în calitate de director al Complexului Sportiv Naţional- Sala Polivalentă din Bucureşti, a cerut de la un om de afaceri, denunţător, suma de 10.000 euro şi cedarea unei construcţii deţinute de firma acestuia către o societate la care asociat, cu o cotă de 50%, să fie o persoană apropiată lui Bitu, în vederea valorificării construcţiei în activităţi comerciale.
„Despre valoarea construcţiei, din care Bitu Octavian a solicitat practic jumătate pentru derularea de activităţi comerciale, denunţătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor şi foloaselor materiale pretinse, Bitu Octavian l-a asigurat pe denunţător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă şi firma denunţătorului şi va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcţia firmei”, preciziează procurorii DNA în ordonanţa de reţinere.
Procurorii mai spun că, Bitu s-a angajat faţă de acelaşi denunţător, în schimbul mitei cerute, ca la viitoarea licitaţie pentru închirierea terenurilor, câştigătoarea să fie o firmă la care denunţătorul şi un apropiat al lui directorului Sălii Polivalente să fie asociaţi. „Pe terenurile pe care le închiriase de la Complexului Sportiv Naţional – Sala Polivalentă, firma denunţătorului construise o clădire pentru care, în cursul anului 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant”, se arată în document.
Mai mult, în aprilie 2013, directorul Sălii Polivalente a ameninţat o denunţătoare „că îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunţa la contractul de închiriere a construcţiei, astfel încât construcţia să fie închiriată unei firme indicate de inculpat”.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a declarat ”şocat” de reţinerea lui Octavian Bitu, numit director al Sălii Polivalente Bucureşti în mandatul său de ministru al Sportului. Ministrul spune că i-a botezat un copil şi că au avut o ”relaţie onestă”. „Dacă e vinovat, să plătească! Am avut o relaţie de bună-credinţă! Sunt şocat de acest caz! I-am botezat un copil, am avut o relaţie onestă cu acest om, dar nu am avut cunoştinţă de astfel de activităţi şi susţin demersurile Justiţiei pentru ca astfel de fapte să fie demascate”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Articolul precedentAlina Bica s-a întors la puscarie, alături de fostul şef al ANAF Şerban Pop
Articolul următorSorin Oprescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. A fost prins în flagrant. Spaga, 25.000 de euro