Rareș Bogdan și Florin Cîțu (preluare Antena 3)

Europarlamentarul Rareș Bogdan a precizat, duminică seară, la România TV că unul dintre motivele pentru care îl susține pe premierul Florin Cîțu în cursa pe șefia partidului are legătură cu faptul că în ultimii 30 de ani, atunci când au pierdut alegerile, preşedinţii în funcţie au renunţat la poziţiile lor în partid.

Aceasta a fost o „săgeată” îndreptată spre Ludovic Orban, cel care și-a dat demisia din funcția de premier după alegerile parlamentare din 2020, și care duminică a avut un discurs în care îi atenționa pe „exteriorul partidului” și care folosesc instrumente nedemocratice.  

Cred că sunt exagerări. Cine ştie, poate domnul Orban se uită la alte lucruri decât mă uit eu, nu-mi dau seama. L-am ascultat şi eu şi am rămas puţin tulburat de discursul domniei sale de astăzi. Era într-un fief care-l susţine într-o proporţie destul de mare şi probabil de asta a fost puţin mai violent în limbaj decât de obicei. Domnia sa de obicei e un om destul de ponderat.

a afirmat Rareş Bogdan, la România TV

Orban garantează că nu vor exista parlamentari liberali care să voteze moțiunea de cenzură împotriva unui guvern PNL

Bogdan nu vrea polemici cu actualul președinte

Rareș Bogdan a ținut să precizeze că el și alți lideri locali îl susțin pe premier tocmai pentru că după recentele alegeri președintele partidului a uitat să facă „gestul de onoare” de a demisiona.

„Îl susţinem pe Florin Cîţu (…) pentru o chestiune extrem de simplă: 30 de ani preşedintele Partidului Naţional Liberal, atunci când a pierdut alegerile, a demisionat. Este prima dată în 30 de ani când preşedintele partidului nu a plecat frumos de la conducerea partidului, cum a făcut şi Crin Antonescu, cum a făcut şi Valeriu Stoica, cum au făcut şi o mulţime de alţi preşedinţi ai PNL de-a lungul timpului. Asta-i tot. Şi Theodor Stolojan, şi Alina Gorghiu, şi Vasile Blaga… Dar, mă rog, nu vreau să intru în polemică cu domnia sa, chiar nu doresc să intru cu încă preşedintele partidului nostru”, a mai afirmat Rareş Bogddan.

Orban nu cedează lupta

La Focșani, Ludovic Orban a spus că nu cedează, chiar dacă cei din exteriorul partidului au apelat la „instrumente nedemocratice” și s-au băgat în „democrația internă”, că „exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am, voi da bătălia pentru Partidul Naţional Liberal, voi da bătălia pentru România”.

Ciolacu intervine în alegerile PNL și îi ironizează pe liberali

Articolul precedentUn criminal din Prahova a scăpat de plata unor daune morale de 50.000 de euro către soţul amantei sale
Articolul următorNăsui este sigur că va trece „evaluarea” lui Cîțu