În week-end, de obicei, lumea se relaxează.
Dacă se întâmplă să fie și concediu, cu atât mai bine: relaxare extinsă. Doar că la noi lumea nu se poate relaxa. Trebuie să fie în priză, chiar și în concediu.
Canicula constantă, pe de altă parte, ar trebui să te moleșească. Să te facă să stai liniștit, să lâncezești și, mai ales, să nu alergi. Pentru că, dacă alergi pe căldura asta, s-ar putea să leșini. Sau să mori.
Week-end canicular, în casă
Termometrele au sărit, în interior, până la 30 de grade, în lipsa aerului condiționat. Penele de curent au lăsat pe mulți fără acest confort. Am transpirat, am schimbat patul cu podeaua, am revenit la evantaie și dușuri reci. Ne-am topit, ne-am hidratat, am lenevit. Noi, ăștia care am ales să nu invadăm plajele.
Week-end aglomerat, pe plaje
Undeva în jur de 280.000 de oameni s-au îngrămădit pe litoral. Supă umană. S-au băgat unii în alții, s-au îngrămădit, s-au călcat pe bombeuri, ca să stea la plajă. Indiferent de caniculă, sau de pandemie.
Au făcut schimb de ADN, au plonjat unul în transpirația altuia, da` au fost, dom`le, la mare!
Gusturile nu se discută, bineînțeles, dar parcă tare bună ar fi fost și puțină precauție. Nu de alta, dar în stilul ăsta ne paște, cât de curând, un nou lock-down, și iar o să se plângă că le sunt încălcate drepturile cetățenești. Care o să le fie restrânse (nu încălcate) pentru că au fost inconștienți, pentru o bucată de soare și-o baie în mare.
Și pe șosele cum a fost?
Aglomerat. Aglomerat și morbid, pentru că s-au îmbulzit, s-au grăbit și s-au tamponat.
Mașini bușite, răniți, morți. Pentru că n-au avut răbdare. Pentru că era musai ”s-o calce”, ca să câștige niște timp. Timp pe care, unii, l-au pierdut pentru totdeauna, din această cauză.
Și cu jumătate de oră în plus, și cu jumătate de oră în minus, mai important ar fi să ajungi întreg la destinație. Că poate tu ai încredere în tine, și-n mașina ta, dar nu e musai să fie vina ta, ca să ajungi accidentat.
Unii se simt zmei la volan. Doar că puține sunt basmele în care zmeul iese învingător.
Ceea ce ar fi trebuit să fie perioadă de relaxare, s-a transformat în stres. În stres și-n regrete. În prezent, dar și în viitorul în care va crește, din nou, numărul de infectări cu covid. Doar pentru că unii s-au grăbit, când chiar nu era cazul.