Sursa foto: Ro Health Review

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat că pasagerii au dreptul să ceară compensanții de până la 600 de euro dacă zborul lor este anulat, relatează Digi24.

ANPC a început o investigație ce vizează compania Wizz și Ryanair, din cauza sutelor de sesizări primite la serviciile oferite de acestea.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că toate companiile aeriene vor fi verificate la sânge.

Sute de zboruri anulate, ore întregi de așteptat în aeroport

„Dacă s-a evaluat activitatea unei companii aeriene, atunci trebuie să o verificăm şi pe a celorlalte, aflate în aceeaşi situaţie. Trist este că aici povestea va fi mai lungă, cele două nefiind de pe teritoriul României. Chiar şi pe jos, pentru că avioanele lor nu prea mai zboară, vom ajunge la destinaţie şi măsurile vor fi în consecinţă! Drum bun să avem!”, a afirmat Constantinescu.

Centrul European al Consumatorilor România (ECC) a înregistrat până la sfârșitul lunii aprilie peste 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air și Ryanair.

Toate reclamațiilea urmează să fie centralizate, la nivel ANPC, pentru a putea completa și definitiva informațiiile. De asemenea, reprezentanții ANPC recomandă pasagerilor să se adresese operatorilor economici sau agențiilor de turism pentru soluționări amiabile.

În caz contrar, pasagerii pot să se adreseze autorităților competente pentru a cere, potrivit Regulamentului European nr. 261, compensaţii de până la 600 de euro, pentru un zbor anulat. Mai mult, acest lucru este valabil și în situația în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Recuperarea compensaţiilor se poate face fie amiabil, la operatorul economic, fie prin intermediul ANPC şi ECC Romania, care realizează acest lucru, cu titlu gratuit, mai scrie sursa citată.

Reamintim că mii de persoane se confruntă cu probleme serioase în aeroporturile din Europa, după ce zborurile lor sunt anulate, fie din cauza grevelor angajaților, fie din cauza lipsei de personal.

Citește și articolul: Activitatea aeroporturilor, paralizată în Europa: Sute de zboruri anulate, bagaje blocate și pasageri nemulțumiți

Articolul precedentFanfara “Muzica Apelor” prezintă programul pentru luna iulie
Articolul următorLumea criptomonedelor,  „îmblânzită” de Uniunea Europeană. Noi reguli impuse pe piața criptoactivelor
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.