Roboți, androizi, inteligență artificială – toți reprezintă acest bau-bau, al unora care nu înțeleg nici măcar cum funcționează un ceas cu baterie.
Dar se tem, se panichează, își smulg părul din cap de îngrijorare. Povestesc teorii ale conspirației pe care le-au văzut prin filme SF din anii `80, repetă bălării pe care le aud la alții, la fel de informați… Ce mai! Ne așteaptă această apocalipsă a roboților!
N-o să mai știi care e vecinul tău real și care e o clonă. De fapt clonele robotice sunt deja printre noi și de-abia așteaptă să ne înhațe, în scara blocului, să-și însușească viața și identitatea noastră. Vai, vai, scâncete îngrozite și panică între găini.
Și ce-ar fi rău, dacă am fi controlați de roboți?
Constant apar exemple că ne cam prostim. Nu mai știm să reacționăm decât dacă suntem împinși de la spate. Avem nevoie de instrucțiuni clare pentru acțiuni elementare. În stilul ăsta, generațiile viitoare nici șireturile nu vor ști să și le lege, fără diagramă pe tabletă.
O dictatură a roboților n-ar face decât să ne ajute să nu ne sufocăm, pentru c-am uitat să respirăm și nu ne-a adus nimeni aminte.
Dar eu cred că exagerezi, de fapt!
Pe sticlele de șampon sau săpun lichid scrie clar că nu trebuie mâncat conținutul. Pe cele cu loținuni de corp – că sunt strict pentru uz extern. Pe cutiile cu șervețele umede pentru ochelari se precizează cu majuscule să fie folosite doar când sunt umede. Pe dezinfectanți și alcool – să nu îi bei, să nu ți-i torni în ochi sau să nu îi torni pe rană deschisă.
Câtă apă să bem. Cât trebuie alăptat un copil. Dezvoltarea copilului depinde de cât de mult timp petreci cu el. Foarfece din plastic pentru copii. Plastilină comestibilă. Case ”baby-proofed”, cu obiecte potențial dăunătoare ascunse. Ouă Kinder interzise, pentru că niște copii au înghițit jucăriile. Povești cu final schimbat, ca să nu îi întristeze sau sperie.
Avertismente și măsuri care nu fac decât să ne transforme în niște comozi mentali. Încetăm să mai gândim, pentru că avertismentul este la tot pasul.
E chestie doar de obișnuință pentru ca, la un moment dat, dacă nu vedem avertismentul cu pricina, chiar să facem ceva periculos și stupid, doar pentru că nu ne-a zis nimeni că nu e bine. Gen să ne aruncăm în Dunăre fără să știm să înotăm sau să stăm pe șine, în fața trenului care vine în viteză.
Cea mai nouă dovadă: dispozitivul anti-obezitate
Până să citesc despre ce e vorba, am crezut că e o idee bună. Mi-a trecut foarte rapid.
Dispozitivul cu pricina, creat pentru a combate epidemia globală de obezitate, e mai mult un instrument de tortură. Niște șuruburi magnetice te împiedică să deschizi gura mai mult de 2mm. Astfel, nu vei mai putea consuma mâncare solidă, vei consuma doar lichide și, evident, vei slăbi.
Cei care l-au încercat au slăbit șase kilograme, în două săptămâni.
Logic, ați fi tentați să spuneți. Adică, e la mintea cocoșului că, dacă nu mănânci, slăbești.
Dilema mea e de ce ai nevoie de un dispozitiv care să te împiedice să deschizi gura? Nu poți goli frigiderul? Nu poți refuza să mai mănânci (sau, varianta mai normală, să mănânci mai puțin și mai sănătos)? Nu te poți apuca de sport, sală, dietă, orice? Nu te poți abține? Nu găsești pe cineva care să te închidă într-o cameră și să te hrănească cu porția, timp de două săptămâni?
Atât de stupizi am ajuns, încât e nevoie de o invenție care să-ți închidă gura (la propriu) pentru a nu mai băga oale de sarmale și kilometri de friptură?
Simpla creare a acestui dispozitiv ne spune că da, atât de stupizi am ajuns. Și de asta ideea aia cu roboții care să ne conducă nu mi se mai pare deloc proastă sau de speriat.
