A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul exploziei de la Petromidia Năvodari, în urma căreia o persoană a decedat, iar alte cinci sunt rănite, dintre care două au arsuri pe 25%, respectiv 45% din corp. Cazul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Constanța, iar cercetările se fac in rem. Una dintre persoanele cu arsuri a ajuns deja la Spitalul Floreasca din Capitală, cealaltă urmează să ajungă și ea, tot la Floreasca. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 15.00, potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode.
Cât privește cauza incidentului de la Năvodari, directorul general Felix Crudu Tesloveanu a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că nu a fost cauzat de o eroare umană, ci de o conductă care s-a fisurat, asta deși instalația a fost în revizie anul trecut.
„Cauza a fost o conductă care s-a fisurat în zonă, motorina s-a aprins imediat. Noi am acționat s-au oprit instalațiile. Conductele echipamentele au autorizații. Am anunțat familiile, asigurăm suport fiecăruia dintre colegi, cautăm soluții unde să-i distribuim. Nu poate fi vorba de o eroare umană. Este vorba de un echipament care a cedat. În zona de producție toată lumea a fost evacuată. Instalațiile au fost în revizii anul trecut, s-au verificat instalațiile. Anul trecut, când a început pandemia, siguranța au fost preocuparea noastră”, a precizat Tesloveanu.
Incidente cu repetiție
Rafinăria din Năvodari a fost în centrul unor evenimente nefericite de-a lungul timpului, cel mai recent fiind în 2016, în urma căruia au fost rănite patru persoane. Acestea au fost transportate de urgență în București, la Spitalul de Arşi şi Bagdasar-Arseni. Un altul asemănător a fost în 2009, din fericire cu doar o victimă, un bărbat, care a fost rănit și ars pe aproximativ 65% din suprafața corpului. Acesta a povestit că a sărit de la geam ca să se salveze. El a fost transportat de urgență în București, la Spitalul de Arşi.
În 2008, mai avusese loc un incendiu la aceeași rafinărie. Atunci, incendiul izbucnise de la un rezervor cu o capacitate de 50.000 de litri de țiței, plin trei sferturi. Din fericire, atunci nu au fost înregistrate victime.
Ministrul Mediului: „Impactul asupra mediului poate fi major”