sursă foto: DNA

Un fost executor judecătoresc din Gorj este acuzat că a prejudiciat cu peste un milion de lei Complexul Energetic Oltenia, în cadrul unei proceduri abuzive.

Pe numele său Matei Cosmin Catrinoiu, executorul judecătoresc și-a pierdut dreptul de a profesa în urma unei condamnări pentru abuz în serviciu, dosar care se află în faza de apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Până la condamnarea din noiembrie anul trecut – la 4 ani și 11 luni de închisoare cu executare, Catrinoiu a mai fost cercetat în alte dosare penale, iar în acest moment mai este judecat și într-o altă cauză la Curtea de Apel Craiova, pentru uz de fals.

Acum, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Catrinoiu, precum și a unui alt inculpat – complicele său, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată.

În perioada 03 septembrie 2018 – 27 aprilie 2022, în contextul desfășurării la solicitarea inculpatului S.G. a trei proceduri de executare silită, inculpatul Catrinoiu Matei Cosmin, în calitatea menționată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea „Complexul Energetic Oltenia” SA în cuantum total de aproximativ 1.205.497 lei, concomitent cu obținerea pentru cei doi inculpați a unui folos necuvenit.

De precizat este faptul că hotărârile judecătorești, care au făcut obiectul procedurilor de executare silită, fie nu ar fi constituit titluri executorii fie ar fi privit sume de bani care, anterior, ar mai fost executate silit, integral, de către executorul judecătoresc. De asemenea, în cazul fiecărei proceduri, inculpatul Catrinoiu Matei Cosmin ar fi stabilit onorarii cu mult mai mari (și de 37 de ori) față de cele prevăzute de lege.

Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați”, precizează DNA.

Articolul precedentPopescu Piedone: Nicușor, MINȚI bucureștenii fără nicio rușine!
Articolul următorMinistrul Economiei, chemat să „dea seamă” de USR