Sursa foto: Telegrafonline.ro

Consiliul Local Constanța a hotărât casarea celor cinci nave de la intrările orașului ce au devenit un simbol pentru cei din zonă. Vapoarele au aparținut Poliției de Frontieră și au fost transferată gratuit către Primăria Constanța.

Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Andrei Ene a declarat că între 2006 și 2010, un număr total de 20 de nave au intrat în procedura de scoatere din serviciu, o parte dintre ele fiind donate Primăriei Constanța.

„Aceste nave au îndeplinit atribuțiile Poliției de Frontieră pe mare și au completat flota existentă la nivelul unităților Constanța, Sulina și Mangalia”, a spus Ene, potrivit Digi24.

Navele au devenit o atracție turistică de-a lungul timpului

Consilierii locali au luat decizia de a trimite cele cinci nave la fier vechi din cauza vechimii și a ruginii ce le-a cuprins, „vedetele maritime” fiind într-o stare de degradare avansate de peste 50%, fiind un pericol pentru locuitori.

Potrivit hotărârii Consiliului Local, posiblitatea lucrărilor de remediere ar avea costuri foarte mari, motiv pentru care s-a decis casarea acestora. În ciuda deciziei Primăriei, oamenii din zonă susțin că e nevoie ca navele să fie reparate sau cel puțin înlocuite cu altele.

De asemenea, unii susțin că prin această decizie, Portul Constanța va deveni „mult mai sărac”, cele cinci nave fiind un adevărat simbol al orașului.

 „Cred că ar fi păcat să dispară. Ar trebui recondiționate și lăsate în continuare aici, să le vadă turiștii”, a spus un localnic, potrivit sursei citate.

Ultimele recondiționări au avut loc în 2015, când vapoarele au fost vopsite pentru a fi mai atractive.

Reamintim că cea mai veche navă militară din lotul celor cinci se află la intrarea în Ovidiu, aceasta fiind construită în 1972. Totodată, la intrarea dinspre Mamaia se află VM 26, aceasta fiind din 1973.

La intrarea dinspre Agigea a fost aşezată VM 30 din 1974, iar la gară se află VM 31 din 1975. Cea mai „tânără” navă este VM 38 din 1986, aflată la intrarea dinspre Valu lui Traian.

Citește și: Sorin Grindeanu: „Au fost degajate primele 84 de vagoane care blochează de ani de zile liniile de cale ferată din Portul Constanţa”

Articolul precedentÎncepe campania națională „Curățăm România”
Articolul următorArcul de Triumf va fi iluminat în albastru de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.