Sursa foto: financialintelligence.ro
Sursa foto: financialintelligence.ro

Fostul ministru al Apărării, senatorul PSD Vasile Dîncu, a fost decorat astăzi cu un premiu de stat al Ucrainei, printr-un ordin semnat de președintele Volodimir Zelenski.

Acordarea distincției a fost efectuată în cadrul unei ceremonii, de către ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în România, Prokopchuk Igor.

Distincția primită de Dîncu astăzi se numește Ordinul Prințului Iaroslav cel Înțelept gradul III, decretul având legătură cu „decorarea cu premiul de stat al Ucrainei pentru merite personale, semnificative, în consolidarea cooperării interstatale, susținerea suveranității de stat și a integrității teritoriale a Ucrainei și contribuția semnificativă la popularizarea statului ucrainean în lume”.

Ordinul este semnat în august 2022, când Dîncu era încă ministru al Apărării. Ulterior însă, acesta și-a dat demisia, în legătură cu unele afirmații controversate legate tocmai de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Vasile Dîncu a demisionat din funcție în octombrie 2022, după ce a spus că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, intrând într-un conflict aproape deschis cu președintele Klaus Iohannis.

Dîncu și-a motivat la acel moment decizia de a demisiona prin aceea că nu poate colabora cu președintele României, în contextul în care mai multe voci din mediul politic i-au cerut demisia.

Articolul precedentDirector adjunct în Primăria Târgu Mureș, acuzat că a produs o pagubă de peste 2 milioane de lei administrației
Articolul următorExclusiv zin.ro – Primarul Daniel Băluță ține foarte mult la propria imagine. Realitatea din teren diferă însă de comunicatele de presă