Sursa: Facebook
Advertisement

Controalele demarate luni de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la companiile rusești care au puncte de lucru în România, în care se comercializeaza inclusiv produse importate din Rusia, au continuat ieri în zeci de stații Lukoil din toată țara.

Concret, controale au fost întreprinse la benzinăriile Lukoil din județele Neamț, Argeș, Buzău, Gorj, Olt, Maramureș, Brăila, Sibiu, Covasna, Mureș, Prahova, Giurgiu, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Vrancea și Galați.

Rezultatul a fost aplicarea de amenzi, dar și a altor sancțiuni, pentru o serie de deficiențe descoperite și făcute publice de ANPC într-un comunicat de presă.

Astfel, în benzinăriile Lukoil au fost descoperite la vânzare produse în afara datei durabilității minimale, dar și cu deficiențe de informare pe etichete – referitor la elementele de identificare-caracterizare ale mărfurilor sau la data durabilității minimale sau la prețul unitar, produse congelate cu aglomerări de gheață vizibile, vitrine frig neigienizate și murdare, pline de praf, mizerie și insecte moarte, precum și faptul că nu era respectat regimul de temperatură de păstrare a produselor alimentare indicat de producător și inclusiv spații de depozitare neigienizate.

În același timp, comisarii ANPC spun că, în unele stații, erau comercializate butelii deteriorate, lovite, înfundate, ruginite, prezentând coroziunii, afirmații care nu pot fi probate referitoare la conținutul de biodiesel din motorină, lipsa buletinelor de verificare metrologică pentru distribuitoarele de carburant și practici comerciale înșelătoare.

Iată că operațiunile noastre continuă în aceeași variantă fermă cu care v-am obișnuit în ultima perioadă! Trist este că o parte a opiniei publice naște idei năstrușnice legate de controalele noastre. Ne gândim la toate aspectele fie că vorbim de salariați, fie că vorbim de orice alte consecințe economice privind operatorii economici.

Dar cel mai mult ne interesează consumatorii – cetățeni români cu drepturi europene! Dacă atunci când am declanșat evaluarea activității marilor lanțuri de magazine, opinia publică era solidară cu acțiunile noastre, nu înțeleg ce s-a întâmplat de atunci și până acum, mai ales că, fiecare dintre cei vizați are lucrători din România.

Pare că pentru unii ar trebui ca respectarea legii să fie facultativă. Atitudinea unora dintre cei verificați mi se pare total nepotrivită, în raport cu lipsa de curățenie, cu produsele expirate și cu celelalte abateri depistate de colegii noștri și asumate de cei sancționați. Fac apel la bun simț, la corectitudine pentru cetățenii români și, mai ales, la respectarea unor reguli elementare din partea operatorilor economici.

Până atunci, vom continua să aplicăm sancțiuni și vom desfășura activități de control ferme, unitare și cu impact major la nivelul întregii țări!”, a avertizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Declarația acestuia vine în contextul în care echipele de control au aplicat în stațiile Lukoil 56 amenzi contravenționale în valoare totală de aproximativ 600.000 lei, 29 avertismente și au dispus o serie de măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare totală de peste 16.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciului, pentru un număr 12 puncte de lucru; propunerea pentru încetarea practicilor comerciale incorecte.

Advertisement
Articolul precedentLecție de administrație în Sectorul 5. Școala 124, dată în folosință
Articolul următorMedicul militar Valeriu Gheorghiță nu mai coordonează campania de vaccinare anti-Covid