Fostul premier Viorica Vasilica Dăncilă a fost aseară invitatul special într-o emisiune la A7TV, în care a explicat din nou cum a văzut politica la nivel înalt, inclusiv din postura de președinte al PSD și candidat la prezidențiale. Aceasta a vrut să puncteze încă o dată că a avut o voință proprie în interiorul PSD, mai ales în fața fostului președinte al formațiunii, Liviu Dragnea.
Aceasta înseamnă, în opinia sa, inclusiv faptul că nu și-a însușit ideile lui Dragnea. „Am fost premierul României şi nu am fost marioneta absolut a nimănui”, a spus ferm convinsă Viorica Dăncilă.
Și, din ce a încercat să explice, opinia din exterior nu era ceva conform cu realitatea, ci erau „inoxicări” venite din partea unor colegi de-ai săi. Numele acestora nu sunt secrete, ci sunt persoane la care fostul premier a mai făcut referire în utimele intervenții: actualul lider al PSD Marcel Ciolacu și Paul Stănescu.
„Cei care au lucrat, aş spune şi împotriva partidului şi împotriva Guvernului pe care l-am condus, au căutat să îşi justifice într-un fel acţiunile lor şi atunci au venit cu lucruri care nu sunt conforme cu realitatea. Cei care m-au acuzat, în primul rând Paul Stănescu, cei care au făcut aceste acuzaţii, cum ar fi înţelegerea cu preşedintele Klaus Iohannis. Atât el cât şi Marcel Ciolacu şi alţii au fost oamenii care au stat alături de Liviu Dragnea şi când mergeau la vânătoare şi la şpriţ, acolo unde spuneau că nu era loc pentru femei. Ei erau cei care discutau cu Liviu Dragnea de cele mai multe ori. Plecau în Deltă, în diferite locuri. Eu nu am participat la astfel de activităţi. Eu discutam cu Liviu Dragnea, eu în calitate de prim-ministru, Liviu Dragnea în calitate de preşedinte de partid”, a spus Viorica Dăncilă pentru sursa citată.