Foto Economedia.ro

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Dragoş Drăgan, a declarat, în şedinţa de Guvern, referitor la schema de ajutor privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, instituită prin Ordonanţa 118/ 2021, că „în urma controalelor desfășurate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, la nivel săptămânii trecute, au fost identificat un număr 89.195 de facturi greşite, iar la nivelul energiei electrică, au fost identificate peste 450.000 de facturi greşite”.

Astfel, în urma controalelor ANPC, s-a identificat nerespectarea clauzelor contractuale şi nerespectarea prevederilor Ordonanţei, dispunându-se refacerea acestor facturi întocmite greşit. „Procesul este în desfăşurare, au fost peste jumătate din aceste facturi, pe partea de energie electrică, refăcute şi urmează să avem datele, la sfârşitul săptămânii, în care suntem convinşi că vom atinge targetul în ceea ce priveşte refacerea acestor facturi întocmite greşit de furnizorii de energie electrică şi gaze naturale.

De asemenea, a mai precizat secretatul de stat, pentru săptamâna viitoare au fost stabilite întâlniri, la Ministerul Energiei, cu furnizorii de energie electrică și gaze naturale, în cadrul cărora se va discuta pe marginea acestui subiect, astfel încât să nu se repete situația din lunile noiembrie și decembrie.

Mai mult, premierul Ciucă i-a transmis secretarului de stat faptul că Ministerul Energiei va fi responsabil de toate activităţile de coordonare şi de monitorizare, astfel încât să nu se întâmple necorelarea şi neajustarea facturilor. În replică, Drăgan l-a asigurat pe premier de faptul că se lucrează în de-aproape cu ANPC, ANRE, care sunt „îndrituite, conform reglementărilor în vigoare, să vegheze, să controleze și să aplice măsuri coercitive când acestea sunt necesare”.

Totodată, premierul i-a mai cerut secretarului de stat ca, împreună cu cei de la Ministerul Muncii, să coreleze toate mecanismele privind schema de compensare, pentru a nu fi probleme nici în ceea ce priveşte sarcinile care revin instituţiilor guvernamentale.

Furnizorii de energie fac apel către autorități pentru urgentarea decontării sumelor pentru plafonare și compensare

Articolul precedentVioleta Alexandru: „Ce înseamnă să nu ai principii și să nu ai curajul să lupți pentru ele”
Articolul următorCopil de 2 ani, în comă de gradul IV, după ce a fost bătut de părinți