Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Guvernul va veni cu soluții cât mai rapide privind creșterea prețurilor la alimente, precizând că se va constitui un grup de lucru unde se vor lua măsuri concrete.

De asemenea, liderul social-democrat a spus că efectul scumpirilor la produsele de bază sunt efectele scumpirilor în energie, afirmând că e nevoie de o intervenție în domeniul energiei.

„Haideţi să mergem la cauză, şi apoi să vedem dacă se mai impune o plafonare a preţurilor, dacă mai cresc”, a spus preşedintele PSD, potrivit news.ro.

Guvernul a promis că va veni cu o soluție

Totodată, Ciolacu a precizat că dacă Guvernul va decide plafonarea prețului la alimente, o astfel de măsură ar urma să fie adoptată pentru o perioadă determinată de timp, „altfel se intervine într-o piață liberă.”

„Eu unul nu îmi doresc să mă întorc în comunism. S-au discutat foarte multe ieri, şi concret şi sunt ferm convins că şi astăzi o să mai avem discuţii, cel puţin cu premierul şi cu Florin Cîţu, pentru a creiona acest program”, a mai precizat președintele PSD.

În urmă cu o zi, Ciolacu a declarat că o reducere de TVA nu va avea impactul pe care și-l dorește Guvernul, afirmând că nu este „un specialist” pentru a veni cu mai multe detalii.

De asemenea, Florin Cîțu a anunțat că dacă Executivul are în plan o plafonare a prețurilor, ea trebuie făcută pentru toate prețurile.

„Coşul de bază este pentru o anumită categorie, dar gândiţi-vă că la energie aşa am început şi apoi a fost pentru toată lumea. Dar dacă asta se va dori să mergem pe o plafonare a tuturor preţurilor. Soluţiile trebuie să vină de la Guvern. Aşteptăm soluţiile”, a declarat Florin Cîţu la Parlament.

Totodată, întrebat marți dacă va susține o plafonare a prețurilor la alimente, Cîțu a precizat că există riscul de a avea o penurie, iar oamenii ar urma să stea la cozi.

Reamintim că din 1 februarie, Ungaria a plafonat prețurile la șase produse alimentare la nivelul celor din data de 15 octombrie 2021. Mai exact, în fiecare magazin, prețurile vor fi plafonate la zahăr, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, pulpă de porc, piept de pui și lapte de vacă.

Ciolacu: „Reducerea de TVA nu va avea impactul pe care ni-l dorim”

Articolul precedentSiegfried Mureşan susține că prezenţa trupelor ruse în Belarus reprezintă o ameninţare pentru Europa
Articolul următorVlad Popescu Piedone, la 15 ani de la aderarea României la UE: „Îmi propun să muncesc și să fac tot ce pot pentru ca românii să se întoarcă acasă”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.